InternePublicații

VIDEO Cu cine s-a văzut Olesea Stamate la Penitenciarul din Rezina. „Am aflat lucruri interesante”

Deputata neafiliată a făcut o vizită la penitenciarul din Rezina pentru a discuta cu deținuții de acolo și să vadă cum a fost aplicată legea amnistiei. Despre aceasta Stamate a vorbit în cadrul emisiunii Rezoomat de la Rlive.

„Am aflat mai multe lucruri interesante. Am discutat cu câțiva deținuți, unora cărora le-a fost aplicată amnistia, le-a fost comutată pedeapsa la 30 de ani și încă nu sunt eligibili pentru a fi eliberați. Alții au solicitat, dar nu a fost aplicată amnistia, deși a întrunit toate condițiile legale pentru a le fi aplicată amnistia”, a declarat aceasta.

Fiind în același platou, juristul și expert în drept Alexandru Bot, spune că orice reformă, în mare partea, este motivată de intenții bune, dar la o anumită etapă a legiferării a acestor reforme, are impresia că există „un insurgent” în Parlament, care mai schimbă câte ceva, astfel ca legea să fie altfel. Declarațiile vin în contextul în care s-a vehiculat că Legea Amnistiei a fost făcută pentru ca unele persoane exacte să iasă din detenție.

Amintim că, în luna aprilie, în spațiul public s-a iscat un scandal enorm provocat de o controversată Lege a amnistiei, adoptată acum trei ani, document care a stat la baza eliberării ulterioare a unor interlopi deținuți pe viață la Penitenciarul din Rezina, printre care Alexandru Sinigur și Iurie Radulov. Primul a fost deja reținut de ofițerii INI într-un dosar mai vechi, însă Radulov a reușit să părăsească R. Moldova.

Scandalul a ajuns rapid la Parlament, fiind exclusă din PAS și deputata Olesea Stamatea, cea care ar fi propus trei amendamente la Legea amnistiei, care au dus la modificarea Codului Penal.

De asemenea, în regim de urgență, deputații PAS au adoptat în două lecturi un proiect prin care au stabilit că deținuții pe viață, chiar dacă au fost amnistiați prin schimbarea pedepsei în închisoare până la 30 de ani, să nu poate obține eliberare condiționată înainte de termen.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button