Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO Mama băiatului ucis la Boldurești: După ce poliția a colectat probele ne-a zis „Puteți să luați copilul și să îl duceți la morgă. De la ora 9 până la ora 13 a stat un copil într-o baltă de sânge pe marginea drumului”

La un an și patru luni de la tragedia petrecută în localitatea Boldurești, Raisa Ciurel, mama băiatului ucis într-un accident rutier, face publice detalii tulburătoare despre modul în care au acționat autoritățile în ziua incidentului.

Potrivit declarației sale, accidentul a avut loc în jurul orei 9:00 dimineața. Poliția a ajuns la fața locului, a strâns probele rămase, inclusiv fragmente dintr-un far, a făcut măsurători, după care a informat o prietenă a familiei, care era la fața locului că trupul copilului poate fi dus la morgă.

„Poliția a strâns probele care erau, jumătate din far, bucățele care mai erau acolo, au măsurat, și-au făcut treaba lor, ulterior îi spune prietenei mele: „Doamnă, puteți să luați copilul și să îl duceți la morgă”. Prietena mea îi spune: „Cum să îl ducem, noi nu avem mașină”. Iar polițistul îi spune: „Dacă vreți, putem să vă chemăm noi o mașină, dar va trebui să achitați. Datoria noastră, ceea ce trebuia să facem noi, noi am făcut”. Accidentul a fost în jurul orei 9, până în jurul orei 13 a stat un copil pe marginea drumului într-o baltă de sânge. Și l-a lăsat poliția și s-a dus”, a povestit Raisa Ciurel într-un interviu pentru Dorin Galben.

Femeia a reușit să ducă trupul neînsuflețit la morgă doar cu ajutorul unei rude. „Am avut noroc de o cumătră, care a căutat niște băieți să vină cu mine. L-au pus pe scurte. Nici pătură nu am avut”, a mai adăugat mama îndurerată.

Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că, în februarie 2024, ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, acesta ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu aceeași mașină. În acest demers, ar fi fost ajutat de un medic stomatolog, considerat complice, care i-ar fi oferit acces la o mașină identică și ar fi contribuit la montarea plăcuței de înmatriculare pe un alt vehicul.

În urma anchetei, doi polițiști au fost demiși, iar alți trei au fost sancționați pentru abateri de la standardele profesionale și pentru că ar fi împiedicat desfășurarea corectă a investigației.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button