InternePublicații

Alexandru Tănase: „Nu mutilați legea Curții Constituționale – măcar câțiva ani!”

Fostul ministru al Justiției și președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a criticat propunerea Olesiei Stamate de a modifica Legea cu privire la alegerea judecătorilor de la Curtea Constituțională, asta după ce o inițiativă legislativă recentă a modificat Legea nr. 74 din 10 aprilie 2025 privind CC. Într-o postare publică, Tănase condamnă faptul că, la doar două luni și două zile de la adoptarea legii, se propun deja schimbări, deși documentul aprobat anterior a fost elaborat timp de aproape un deceniu.

„Au trecut exact două luni și două zile de la adoptarea Legii nr. 74 din 10 aprilie 2025 cu privire la Curtea Constituțională. O lege asupra căreia s-a muncit, cu intermitențe, aproape un deceniu. Personal, am încercat încă din 2018, în calitate de ministru al justiției, să promovez această inițiativă. Proiectul a fost atunci retras chiar în ședința de guvern, din lipsă de susținere politică”, scrie Tănase.

Fostul ministru notează că legea a fost ulterior reluată de Ministerul Justiției, cu sprijinul experților europeni și locali, și adoptată într-o formă bine fundamentată și clară. Din punctul său de vedere, ar fi fost firesc ca eforturile să se concentreze acum pe aplicarea legii, nu pe modificarea ei.

„Este, fără îndoială, o lege bună, clară, temeinic fundamentată, la care au contribuit specialiști din Uniunea Europeană și zeci de experți din diferite instituții din Republica Moldova. Acum ar fi fost firesc să ne concentrăm pe implementarea sa și să mulțumim tuturor celor implicați”, afirmă Tănase.

În schimb, Tănase atrage atenția că, într-o țară cu respect pentru legislație și stabilitate normativă, astfel de practici ar fi inacceptabile. El denunță faptul că un deputat – fost ministru al justiției și ex-președinte al Comisiei juridice – care a lucrat chiar la această lege, propune deja modificări.

„Nu doresc să supăr pe nimeni, dar consider că este descalificant profesional să vii cu modificări într-un termen atât de scurt. Ce anume s-a schimbat în ultimele două luni și două zile, care nu era cunoscut până la votarea în lectură finală? Ce surse revoluționare de drept au fost consultate între timp, încât se impune ‘neapărat’ ajustarea textului?”, întreabă retoric Alexandru Tănase.

Alexandru Tănase lasă să se înțeleagă că inițiativa ar putea avea motivații electorale: „Suntem în fața unui nou exercițiu legislativ sau a unei frenezii de campanie electorală? Înțeleg: vine campania, e nevoie să ieși în evidență, să demonstrezi activitate. Dar, vorba aceea: «popa, când nu are ce face, botează și vițeii»”.

În încheiere, Tănase face apel la prudență și responsabilitate în raport cu legislația privind instanța constituțională: „Domnii mei, măcar cu legea Curții Constituționale, haideți să fim mai îngăduitori. Să o lăsăm să funcționeze, să treacă testul timpului și, abia apoi, dacă apar disfuncționalități reale, să discutăm despre eventuale revizuiri. Nu vă supărați pentru tonul poate prea direct – dar altfel, uneori, nu te mai faci auzit”.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button