InternePublicații

Constantin Cheianu va candida la alegerile parlamentare din 28 septembrie pe listele PAS: „Nu voi mai putea scrie liber dacă pierdem”

Scriitorul, jurnalistul și prezentatorul TV Constantin Cheianu a anunțat că va candida la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Anunțul a fost făcut public într-o postare pe rețelele sociale.

„Am acceptat invitația Maiei Sandu de a face parte din lista electorală a PAS pentru alegerile parlamentare de pe 28 septembrie”, a scris Cheianu.

Potrivit acestuia, scrutinul din toamnă este unul crucial pentru viitorul Republicii Moldova, comparabil ca importanță cu primele alegeri libere din 1990.

„La data de 28 septembrie 2025 ar putea să se întâmple două lucruri: ori facem pasul decisiv și scăpăm de teroarea Moscovei, ori Moldova revine la situația de dinaintea anului 1990”, a declarat Cheianu.

Deși a stat departe de politică până acum, cunoscutul publicist afirmă că a decis să se implice pentru a apăra libertatea de exprimare și viitorul democratic al țării.

„Eu toată viața m-am ținut departe de politică și mi-ar plăcea să procedez la fel și în continuare. Sunt un om al scrisului și vreau să scriu cărți, dar îmi dau seama că după 28 septembrie s-ar putea să nu mai am voie să scriu ceea ce vreau.”

Constantin Cheianu susține că PAS este partidul care a demonstrat în ultimii ani capacitatea de a reforma țara și de a orienta Republica Moldova spre Uniunea Europeană.

„Maia Sandu spune că Parlamentul care va fi ales va fi cel care ne va duce în Uniunea Europeană și aș fi mândru să pun și eu umărul la această cauză la care au visat atâtea generații de basarabeni.”

În încheiere, Cheianu i-a îndemnat pe cetățeni să participe la vot și să nu lase ca această dată importantă să se transforme într-un moment de recul istoric:

„Vă îndemn să votăm astfel ca 28 septembrie 2025 să nu devină un asemenea 28 iunie 1940.”

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button