InternePublicații

Ministerul Educației spune NU parcului lui Ilan Șor. Instituția interzice elevilor să participe la „Balul Absolvenților” din GagauziyaLand

Ministerul Educației avertizează directorii școlilor din Găgăuzia și interzice participarea elevilor la Balul Absolvenților, anunțat pentru 21 iunie în Parcul „GagauziyaLand”, construit din banii politicianului penal Ilan Șor.

„Ministerul Educației și Cercetării atrage atenția directorilor instituțiilor de învățământ din UTA Găgăuzia asupra responsabilității personale pe care o au în cazul implicării în organizarea sau participarea la evenimentul „Balul Absolvenților al Găgăuziei 2025”, planificat pentru data de 21 iunie 2025, în parcul de distracții „GagauziyaLand” din satul Congaz. Ministerul interzice trimiterea elevilor la acest eveniment și solicită tuturor instituțiilor de învățământ să se abțină de la orice formă de implicare în organizarea sau desfășurarea de activități în locații care nu dispun de autorizațiile legale necesare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

Instituția susține că decizia este luată în contextul în care parcul de distracții nu a fost dat încă în exploatare.

„Subliniem că acest obiectiv nu a fost dat în exploatare în condițiile prevăzute de lege, ceea ce pune în pericol sănătatea și siguranța copiilor și cadrelor didactice. Mai mult, în incinta acestui parc au avut loc deja incidente grave, soldate cu vătămări corporale, care fac în prezent obiectul unor anchete penale. Reamintim că directorii și cadrele didactice au obligația legală de a asigura protecția, sănătatea și siguranța elevilor în cadrul tuturor activităților extracurriculare. Nerespectarea acestor obligații atrage răspunderea personală, conform legislației în vigoare”, mai precizează Ministerul Educației.

Amintim că, vara trecută, pe teritoriul parcului de distracții „GagauziyaLand” o fetiță de 10 ani s-a ales cu fractură dublă la picior în timp ce se juca la unul dintre terenurile amplasate pe teritoriul parcului.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button