InternePublicații

Angajații vor putea primi tichete de vacanță de la companiile unde lucrează pentru a vizita pensiunile din R. Moldova

Angajații vor putea beneficia de tichete de vacanță pentru vizitarea zonelor turistice din R. Moldova. Parlamentul a adoptat, astăzi, un proiect de modificare a Legii cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova, elaborat de Ministerul Culturii.

Potrivit unui amendament propus la acest proiect de lege, tichetul de vacanță reprezintă un bilet sau card cu valoare nominală, emis în formă electronică sau pe suport de hârtie de către un operator autorizat, care este acordat de către angajator salariatului pentru acoperirea cheltuielilor suportate în structurile de primire turistică din zonele rurale ale Republicii Moldova.

Acordarea tichetelor de vacanță va fi facultativă și va avea loc la decizia conducătorului entității, în funcție de mijloacele financiare deținute sau preconizate. Tichetele vor fi valabile timp de un an de la data emiterii, iar procedura de emitere, eliberare, utilizare și returnare a acestora va fi stabilită de către Guvern.

Totodată, prin modificările propuse la cadrul normativ în vigoare se definesc o serie de noțiuni, precum destinație turistică, traseu turistic, indicator de informare și orientare turistică, agenție tur-operatoare, organizație de management al destinației turistice etc. Este stipulată și obligația Guvernului de a aproba modul de constituire şi activitate a Organizațiilor de Management al Destinațiilor Turistice (OMDT), conform practicilor Organizației Mondiale a Turismului.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button