ExternePublicații

Donald Trump, din nou în apărarea premierului israelian Benjamin Netanyahu: Nu vom tolera continuarea procesului pentru corupție

Președintele american Donald Trump susține că nu va tolera continuarea procesului pentru corupție împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu. Liderul de la Casa Albă a cerut anularea anchetei.

„SUA cheltuie miliarde de dolari pe an, mai mult decât pentru orice altă națiune, pentru a proteja și susține Israelul. Benjamin Netanyahu este pe cale să negocieze un acord cu Hamas, care va include eliberarea ostaticilor. Cum este posibil ca prim-ministrul Israelului să poată fi constrâns să rămână în sala de audieri toată ziua? Nu vom tolera acest lucru”, a scris președintele american pe platforma sa Truth Social, citat de Agerpres.

Vineri, un tribunal israelian a respins cererea lui Benjamin Netanyahu de a suspenda timp de două săptămâni audierile în procesul său pentru corupție.

Avocatul premierului israelian a cerut amânarea audierilor care ar trebui să se reia săptămâna viitoare invocând „evoluții în regiune și în lume”, după războiul cu Iran și în contextul continuării conflictului din Gaza. El a depus apoi o nouă cerere prin care a cerut anularea următoarelor două audieri.

Donald Trump a cerut deja miercuri anularea procesului, pe care a calificat-o drept „vânătoare de vrăjitoare”. El a spus că ar trebui să i se acorde o grațiere „unui Mare Erou”, a doua zi după încheierea unui armistițiu între Israel și Iran.

Benjamin Netanyahu a negat orice acțiune ilegală în cursul procesului, amânat în mai multe rânduri după ce a început, în mai 2020.

Într-un prim caz el este acuzat, împreună cu soția sa Sara Netanyahu, că a acceptat produse de lux în valoare de peste 260.000 de dolari, precum trabucuri, bijuterii și șampanie, din partea unor miliardari, în schimbul unor favoruri politice.

În alte două cazuri, Netanyahu este acuzat că a încercat să negocieze relatări mai favorabile în două media israeliene.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button