InternePublicații
O combină agricolă, cuprinsă de flăcări chiar în timpul recoltării. Au intervenit patru echipaje de pompieri

Un incendiu grav a fost înregistrat chiar pe un lan de rapiță din raionul Sângerei. O combină agricolă a ars în întregime în timpul recoltării rapiței în satul Cubolta. La fața locului au fost direcționate de urgență patru echipe de pompieri.
Pompierii au reușit să localizeze arderea într-un timp scurt, prevenind astfel răspândirea flăcărilor.
Incendiul a fost lichidat complet timp de două ore. Focul a distrus aproximativ 95% din combina afectată. Datorită intervenției operative a salvatorilor, culturile cerealiere din apropiere nu au fost afectate. Nici o persoană nu a avut de suferit.
Cauza producerii incendiului încă nu a fost anunțată.