Premierul Dorin Recean, nepot al deportaților: „Deportările sovietice sunt o rană vie pe care o poartă mii de familii din Moldova”

Deportările din perioada regimului sovietic rămân o rană deschisă pentru mii de familii din Republica Moldova, iar datoria generației actuale este să păstreze vie memoria suferinței și să apere adevărul istoric, susține prim-ministrul Dorin Recean.
„Șase dintre cei doisprezece copii ai bunicului meu din partea tatălui au fost deportați în Siberia. Alți trei au fost nevoiți să se ascundă în România, ca să scape de aceeași soartă. Aceasta este istoria noastră – nu din cărți, ci din suferința reală a familiilor”, a relatat premierul, subliniind impactul direct pe care aceste evenimente l-au avut asupra propriilor rădăcini.
Potrivit lui Dorin Recean, între 1940 și 1953, regimul sovietic a desfășurat o adevărată politică de teroare în Basarabia. „În doar 13 ani, aproximativ 80.000 de oameni au fost smulși din casele lor. Nu pentru că ar fi comis crime, ci pentru că existau. A fost o operațiune bine organizată, planificată la nivel central, cu scopul de a elimina elitele culturale, de a înfricoșa populația și de a ne distruge identitatea națională, credința și demnitatea, casa maternă și libertatea”, a declarat șeful Executivului.
Pentru a cinsti memoria celor deportați, în Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată, pentru al treilea an consecutiv, expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”. Expoziția va putea fi vizitată zilnic, între orele 9:00 și 21:00, până pe 27 iulie.
Organizatorii au anunțat și mai multe acțiuni de comemorare. Pe 6 iulie, la ora 20:30, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc o acțiune cu lumânări, alături de actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu”. De asemenea, pe 13, 20 și 25 iulie vor fi proiectate filme și spectacole dedicate acestui subiect.
„Este responsabilitatea generației noastre să cunoască aceste pagini de istorie, să transmită mai departe adevărul și să facă tot posibilul ca asemenea tragedii să nu se mai repete”, a conchis premierul Dorin Recean.