InternePublicații

DEZVĂLUIRI EXCLUSIVE Tensiuni din ce în ce mai mari între Ivan Ceban și Ion Chicu la vârful Blocului ”Alternativa”. Lupta pentru putere și duplicitatea lui Ceban 

Cresc divergențele în interiorul așa-zisului Bloc ”Alternativa”. Potrivit surselor bine informate ale Cotidianul.md, cauza principală a tensiunilor rezidă în rivalitatea dintre șeful MAN – Ivan Ceban, neoficialul lider al Blocului – și ex-premierul Ion Chicu.

Aduși împreună prin ordin de la Moscova, mai exact, de la sediul din Lubianka, unde a fost premeditat și de unde e coordonat Blocul ”Alternativa”, în realitate, Ceban și Chicu se detestă de mai mult timp, în prezent suspectându-se reciproc de jocuri subterane, în condițiile în care, sub umbrela proiectului ”Alternativa”, de a cărui vremelnicie sunt ambii conștienți, atât Ceban, cât și Chicu vor să-și crească propriile vehicule politice. Așadar, dincolo de operațiunea ”Alternativa”, cei doi rămân cu agende cât se poate de separate.

Ion Chicu nu e nici pe departe un politician actual – e resuscitat pentru a se da senzația că ”Alternativa” ar oferi diverse ”alternative”, dar asta e o iluzie cultivată de ruși. El nu dispune de resurse financiare și nici de structuri relevante de partid. Deși Chicu (ex-premierul lui Dodon & PSRM) are experiență politică cel puțin cât are Ceban, acesta din urmă e disperat, potrivit surselor Cotidianul.md, să-și asigure poziția de lider oficial al Blocului Alternativa. La polul opus, Chicu vrea să ajungă liderul ”Alternativa”, iar dacă nu reușește să se impună, va insista pentru menținerea unei conduceri ”de echipă”.

Alături de Ceban și Chicu, Rusia i-a adus în Blocul ”Alternativa” și pe Alexandr Stoianoglo și Mark Tkaciuk. Mișcarea asta n-ar trebui să mire pe nimeni – cu toții sunt cadre de nădejde ale Moscovei. Amintesc că Stoianoglo a fost candidatul Rusiei la cele mai recente alegeri prezidențiale din R.Moldova. Rezultatul obținut la acel scrutin nu a fost meritul lui, ci efectul mașinăriei de propagandă a Kremlinului (detalii AICI).

În realitate, Ivan Ceban îl folosește pe Stoianoglo pe post de ”breloc”, profitând de imaginea pe care acesta a dobândit-o în urma alegerilor prezidențiale din 2024, precum și de vechile și solidele lui relații din cadrul Procuraturii, pentru a se proteja de dosare. Nimic nou sub soare nici în acest caz de manual – de imaginea și protecția salvatoare ale lui Stoianoglo s-au folosit din plin și Veaceslav ”Slava” Platon, Ilan Șor și Igor Dodon.

Firește, fostul ideolog al PCRM – l-am numit pe Mark Tkaciuk – a fost reșapat la modul abrupt, tot prin ordin de la Lubianka, în poziția de ideolog al Blocului ”Alternativa”. Ideologul lui Voronin a devenit ideologul lui Ceban, ceea ce pune în lumină marea ipocrizie a acestuia din urmă. Vechile și prolificele legături pe care Tkaciuk le are cu serviciile secrete rusești devoalează adevăratul chip al al ”Alternativa” și al lui Ivan Ceban (și el fost exponent al PCRM), deși, de-a lungul ultimilor ani, primarul Chișinăului a fost legendat de ruși ca așa-zis ”pro-european” (pentru a deturna votul și voința europeană a basarabenilor).

Într-un recent editorial publicat pe Cotidianul.md, juristul Alexandru Tănase puncta următoarele aspecte esențiale privind regimul Voronin-Tkaciuk:

”În 2003, doar intervenția directă a partenerilor americani a salvat Republica Moldova de o prăbușire totală a independenței și de transformarea ei într-un protectorat rusesc oficial. Dacă Washingtonul nu ar fi pus presiune pe Vladimir Voronin, acesta ar fi semnat Memorandumul Kozak — un nou pact Molotov–Ribbentrop în variantă post-sovietică, care ar fi pus capăt suveranității naționale, înlocuind-o cu o federație controlată militar și politic de Moscova.

Fostul milițian sovietic Vladimir Voronin nu a acționat niciodată de unul singur. În spatele deciziilor sale s-a aflat constant o figură-cheie cu viziuni profund rusofile: Mark Tkaciuk — eminența cenușie a regimului, arhitectul din umbră și autorul cele mai ticăloase diversiuni antiromânești din istoria recentă a Republicii Moldova.

Tkaciuk, fondatorul defunctei «Școli Antropologice Superioare» — o instituție paravan, care a funcționat în realitate ca o pepinieră de șovini, filo-sovietici și agenți de influență rusă — și-a clădit întreaga carieră pe diversiuni de delegitimare identitară românească, menite să submineze chiar temelia fondatoare a statului.

Ei au fost cei care a inspirat eliminarea manualului de «Istorie a Românilor», pe care l-a descris batjocoritor drept o «variantă de export a istoriei Cambodgiei din epoca Pol Pot», înlocuindu-l cu un surogat ideologic intitulat «Istorie Integrată». Tkaciuk a fost ideologul unuia dintre cele mai toxice documente de politică oficială — Concepția politicii naționale, adoptată de parlamentul comunist, prin care românii — majoritatea constituantă a populației — erau clasificați drept «minoritate națională», alături de belaruși și țigani (rromi).

Tkaciuk a fost autorul diversiunii prin care comuniștii au «confiscat» discursul pro-european al opoziției democratice. Nu pentru a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană, ci pentru a manipula electoratul cu promisiuni iluzorii de integrare, în timp ce, în realitate, mențineau țara ferm ancorată în sfera de influență a Federației Ruse. Tot el a fost arhitectul unei stări de confuzie strategică: o realitate în care Europa era invocată, dar privită cu suspiciune; în care românismul era sistematic eliminat, iar parcursul european era desenat pe hârtie, dar sabotat metodic în faptă.

Tkaciuk este și autorul uneia dintre cele mai perverse mistificări geopolitice promovate în Republica Moldova: ideea că Rusia ar fi un «partener strategic». În timp ce trupele rusești ocupau raioanele din stânga Nistrului, acest așa-zis «parteneriat strategic» devenea o mantră geopolitică a regimului Voronin — o formă de obediență față de Moscova, abil camuflată sub masca pragmatismului.

Tot el este cel care a inspirat decizia lui Vladimir Voronin să reboteze Ziua Independenței în «Ziua Republicii». Cuvântul independență îl incomoda — era prea clar, prea direct, prea greu de mistificat. Era un termen care ridica inevitabil întrebarea esențială: independență față de cine?

Disprețul manifestat de Mark Tkaciuk, Zurab Todua & Co față de populația majoritară nu este doar o sfidare de bun-simț, ci un gest politic asumat: etalarea unei superiorități coloniale inversate, în care cunoașterea limbii majorității este percepută ca o degradare socială și intelectuală.

În peste treizeci de ani de independență, acești «intelectuali rusofoni» ai Balcanilor de Est au refuzat ostentativ să învețe limba oficială a statului. Pentru ei, moldovenii sunt «aborigeni» care trebuie să te asculte și nu căruia îi vorbești. O masă pasivă, utilă doar la vot, dar nedemnă de respect. O masă inertă, de «țărănoi împuțiți»,  — niște oi, care trebuie bătute, mulse și tunse.

Astăzi, foștii antropologi — Mark Tkaciuk, Zurab Todua & Co — au îmbrăcat, peste «budyonovka sovietică», chipiul de «pro-europeni», încercând să reintre în Parlament fără bilet, ca niște căpușe politice, agățate de spatele primarului Ion (sau Ivan) Ceban” (citiți întregul editorial AICI).

Luând în considerare aspectele de mai sus (cât și multe altele), ar trebui să fie clar pentru oricine că așa-zisul Bloc ”Alternativa” nu reprezintă altceva decât o extensie a PSRM și PCRM, fiind constituit din foști exponenți ai partidelor pro-ruse – Ceban, Tkaciuk, Iurie Muntean, Alexandr Stoianoglo ș.a.m.d.. Haluri peste alte haluri. După ce a fost premierul PSRM și al lui Dodon, iată că Ion Chicu s-a urcat din nou într-un tren care riscă să-i încheie definitiv cariera politică.

În condițiile în care Ivan Ceban e un personaj duplicitar cu o veche și notorie tradiție a trădării – i-a trădat atât pe Voronin, cât și pe Dodon –, ”aliații” săi din cadrul ”Alternativa” se așteaptă, în mod legitim, la tot ce e mai rău din partea lui, ceea ce favorizează un climat de permanentă neîncredere în interiorul Blocului. Asta în timp ce Ivan Ceban se folosește de imaginea celorlalți ”aliați” pentru a-și crește propriul vehicul politic – MAN.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button