Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
PublicațiiRomânia

Nicușor Dan anunță previziuni optimiste pentru economia României, după perioada de corecție

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că economia țării are viitor într-un „timp tangibil”, imediat după ce va trece perioada de corecție. Previziunile optimiste ale liderului de la Cotroceni au fost făcute în cadrul Congresului PNL, organizat sâmbătă la București.

„Vreau să vă transmit convingerea mea că România are un viitor nu peste 20-30 de ani, ci peste doi-trei ani, imediat ce vom trece peste perioada aceasta de corecție. România are un sector privat dinamic, competitiv, România are șansa să intre în OCDE și astfel să atragă mult mai multe investiții străine la sfârșitul anului viitor, deci România are viitor și într-un timp tangibil”, a declarat Nicușor Dan, citat de Agerpres.

Oficialul le-a mulțumit liberalilor pentru că au țținut direcția corectă pentru România și și-au asumat decizii grele în momente grele”, deși a spus că în 35 de ani partidul a făcut și greșeli.

„E foarte important că PNL și-a asumat guvernarea. Suntem cu toții obligați să reparăm în anii care urmează toate lucrurile care au fost așezate greșit în societate, pentru că altfel românii în 2028 nu ne vor mai ierta și sunt foarte optimist că vom reuși să facem împreună lucrurile acestea”, a spus președintele Nicușor Dan.

Președintele României a transmis un mesaj și pentru Republica Moldova, în contextul participării la eveniment a lui Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău, urând succes forțelor pro-occidentale la alegerile care vor avea loc în septembrie în Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button