InternePublicații

Maia Sandu le-a retras cetățenia unor moldoveni, care s-au înrolat într-o unitate militară rusă staționată ilegal în regiunea transnistreană

Președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care retrage cetățenia moldovenească unui grup de cinci persoane, după ce s-a constatat că acestea s-au înrolat de bunăvoie în structuri militare ale altor state.

Potrivit legislației în vigoare, mai exact articolului 23, alineatul (1), litera b) din Legea cetățeniei, o astfel de acțiune reprezintă un temei legal pentru retragerea cetățeniei.

Conform documentului semnat de șefa statului, cetățenia moldovenească li se retrage următoarelor persoane:

  • Eduard Mocusei, anul nașterii 1974
  • Nicolai Ovsov, anul nașterii 1986
  • Alexandr Prihodcenco, anul nașterii 1976
  • Andrei Sablicov, anul nașterii 1982
  • Denis Ștefanov, anul nașterii 1981.

Toți s-au născut în Republica Moldova, se menționează în document.

Purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, a declarat că procedura a fost inițiată de Agenția Servicii Publice (ASP), în urma unei sesizări din partea Serviciului de Informații și Securitate (SIS).

Verificările efectuate de SIS au confirmat că cei cinci s-au înrolat voluntar în forțele armate ale unui stat străin — mai exact, în cadrul unei unități militare ruse staționate ilegal în regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, a explicat Zaharov.

Decretul intră în vigoare la data semnării și poate fi contestat în instanță în termen de 6 luni, conform prevederilor articolului 41 din Legea cetățeniei.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button