Blocul Electoral „Patriotic”, oficial înregistrat. Pro-rușii Dodon, Vlah și Tarlev au primit undă verde de la CEC

Blocul Electoral „Patriotic”, alcătuit din partide pro-ruse – PSRM, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei, a fost oficial înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare. Igor Dodon a declarat că acum nimeni nu poate împiedica formarea în Parlament a forțelor care susțin suveranitatea țării, valorile tradiționale și drepturile cetățenilor.
Comisia Electorală Centrală a confirmat înscrierea Blocului Electoral Patriotic (BEP), iar membrii acestuia sunt pregătiți să demonstreze că Moldova aparține oamenilor care muncesc și iubesc acest pământ, nu intereselor străine sau celor care vor să o vândă.
Pe 22 iulie, PSRM, Partidul Republican Inima Moldovei și Partidul Viitorul Moldovei au anunțat oficial formarea acestui bloc electoral, cu scopul de a participa împreună în scrutinul parlamentar.