Cutremur de 6,1 în vestul Turciei: un mort, zeci de răniți și clădiri prăbușite în provincia Balikesir

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a lovit duminică provincia Balikesir din vestul Turciei, provocând moartea unei persoane și rănirea altor câteva zeci, a anunțat ministrul turc de Interne, Ali Yerlikaya, citat de agențiile DPA și Reuters.
Patru persoane au fost scoase de sub dărâmăturile unei case prăbușite, trei dintre ele fiind internate în spital, în timp ce un bărbat a murit din cauza rănilor suferite.
Yerlikaya a declarat că o persoană în vârstă de 81 de ani a murit după ce a fost scoasă de sub dărâmături de echipele de intervenție.
Ministrul a precizat că 29 de persoane au fost rănite, iar 16 clădiri s-au prăbușit.
Oficialul a declarat că operațiunile de căutare și salvare s-au încheiat și că nu există alte indicii de pagube grave sau victime.
Cutremurul s-a produs în jurul orei 19:53, iar mișcările seismice au fost resimțite până la Istanbul și Izmir, la peste 200 de kilometri distanță de epicentrul din provincia Balikesir, a declarat Agenția turcă pentru gestionarea dezastrelor (AFAD).
Duminică, guvernatorul Istanbulului, Davut Gul, a declarat că nu au fost semnalate pagube majore sau victime în metropola turcă.
Potrivit AFAD, cutremurul a avut loc la o adâncime de 11 kilometri, iar Centrul German de Cercetare Geoștiințifică (GFZ) a înregistrat magnitudinea seismului la 6,19, la o adâncime de 10 kilometri.
AFAD a raportat șase replici seismice în prima oră de la producerea cutremurului principal.
Turcia este situată pe mai multe falii seismice, fiind deosebit de predispusă la cutremure. Orașul Istanbul, o metropolă cu milioane de locuitori, este deosebit de vulnerabil.
În februarie 2023, două cutremure gemene au ucis peste 53.000 de persoane în Turcia și alte câteva mii în Siria vecină.