Interferențele Rusiei în R. Moldova, condamnate printr-o rezoluție ce urmează să fie adoptată în Parlamentul European

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a declarat că Parlamentul European va vota, într-un gest fără precedent, o nouă rezoluție pentru a sprijini Republica Moldova. Acest lucru urmează să fie adoptat în septembrie.
„Este ceva fără precedent, pentru că, de obicei, Parlamentul European ezită în a adopta astfel de documente în preajma unor momente electorale. Însă am decis să facem această excepție pentru că, de fapt, în Parlamentul European, cam în toate grupurile politice există voci consistente, importante, care sprijină parcursul european al Republicii Moldova, care înțeleg ce se întâmplă acolo”, explică eurodeputatul Victor Negrescu, responsabil în PE de relația cu Moldova, într-un interviu acordat pentru RFI.
„Rezoluția va trage un semnal de alarmă cu privire la interferențele străine venite dinspre Federația Rusă, mai spune vicepreședintele PE. Va sublinia faptul că, din păcate, sunt folosite în continuare sume de bani consistente pentru a manipula rezultatele electorale. Va oferi sprijinul pentru implementarea planului de aderare. Va sublinia faptul că Republica Moldova este foarte aproape de aderarea la Uniunea Europeană și va sublinia eforturile pe care Europa le face pentru a sprijini copiii din Republica Moldova, pentru a sprijini seniorii, pentru a scădea facturile la energie din Republica Moldova.
Deci, toate aceste lucruri vor fi explicate în detaliu. Un mesaj de forță, un semnal clar de sprijin, de suport într-un context, aș zice din nou electoral. Da, tensionat, dar cred că este necesară această rezoluție și în contextul negocierilor care au loc în prezent cu privire la situația războiului din Ucraina. Așa că acest semnal al Parlamentului European cred că va fi binevenit într-un moment cheie și cred că va arăta cetățenilor din Republica Moldova că trebuie să fie foarte fermi prin votul lor în a susține parcursul pro-european”, mai spune Negrescu.