Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Reformele din justiție, discutate de ministrul Veronica Mihailov-Moraru în cadrul unei întâlniri cu Janis Mazeiks, care este la final de mandat

Mai multe aspecte ale reformei justiției au fost abordate în cadrul unei întâlniri dintre ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, și șeful Delegației UE în R. Moldova, Janis Mazeiks, aflat la final de mandat.

„În cadrul întâlnirii, ministra i-a mulțumit ambasadorului pentru deschiderea, sprijinul și implicarea constantă manifestat pe parcursul mandatului. Veronica Mihailov-Moraru a subliniat că, în colaborarea pe segmentul justiției, au fost realizați pași importanți pentru apropierea de standardele europene și de nevoile cetățenilor. Republica Moldova a beneficiat de susținerea Uniunii Europene în reforma justiției, combaterea corupției, consolidarea statului de drept și avansarea parcursului european. Ministra a accentuat că menținerea acestui parteneriat strategic este esențială pentru viitorul democratic al țării”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Ambasadorul Jānis Mažeiks a fost numit șef al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova în septembrie 2021.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button