Securitatea regională, discutată de Maia Sandu în cadrul unei întâlniri la Chișinău cu ministra pentru Afaceri Europene a Austriei

Securitatea energetică și parcursul european, abordate de șefa statului, Maia Sandu, în cadrul unei întâlniri la Președinție cu Beate Meinl-Reisinger, ministrul federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Austriei. Demnitarul se află într-o vizită oficială la Chișinău.
Austria, membru al Uniunii Europene de trei decenii și țară neutră, susține ferm parcursul european al Republicii Moldova. Pe parcursul anilor, cooperarea bilaterală a fost concretizată prin proiecte ale Agenției Austriece pentru Dezvoltare și investiții în educație, sectorul energetic și dezvoltarea rurală.
În cadrul întâlnirii, cele două oficiale au discutat despre reformele implementate de Republica Moldova în procesul său de aderare la Uniunea Europeană. De asemenea, au abordat provocările de securitate din regiune și eforturile de readucere a păcii pe continentul european.
Președinta Maia Sandu a exprimat recunoștința pentru sprijinul constant al Austriei și a subliniat importanța colaborării strânse cu partenerii europeni. Acest lucru este esențial pentru consolidarea democrației, rezilienței economice și securității Republicii Moldova.