Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicațiiRomânia

Mihai Popșoi, la București: România rămâne un pilon esențial al parcursului european al Republicii Moldova

Vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că România a fost mereu alături de Republica Moldova, iar colaborarea strânsă dintre cele două state reprezintă un pilon important al parcursului european al țării.

Declarația a fost făcută în cadrul vizitei oficiale pe care Popșoi a efectuat-o la București, unde a avut o întrevedere cu președintele României, Nicușor Dan.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, discuțiile au vizat proiectele bilaterale aflate în derulare, situația de securitate din regiune, precum și pregătirile pentru alegerile parlamentare programate în Republica Moldova pe 28 septembrie.

„Parteneriatul strategic dintre țările noastre înseamnă nu doar sprijin politic, el ne oferă încrederea că împreună putem construi un viitor mai bun pentru cetățenii noștri”, a subliniat Mihai Popșoi.

Totodată, oficialul de la Chișinău a mulțumit României pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova, inclusiv în consolidarea independenței și rezilienței energetice, modernizarea infrastructurii și susținerea în domeniul educației și culturii.

Părțile au convenit asupra importanței menținerii unui dialog constructiv în fața provocărilor regionale actuale și au evidențiat valoarea proiectelor comune care consolidează legăturile culturale și sociale dintre comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button