Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

Putin, de la Beijing, îi propune lui Zelenski să vină la Moscova, „dacă este pregătit pentru discuții”. Reacția Kievului

Dictatorul Federației Ruse, Vladimir Putin, l-a chemat pe liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski la Moscova. Pe acest subiect a vorbit dictatorul de la Kremlin în cadrul unei conferințe la Beijing.

„Donald Trump m-a întrebat dacă este posibil să se organizeze o astfel de întâlnire. I-am răspuns că da, este posibil, dacă Zelenski este pregătit, să vină la Moscova. O astfel de întâlnire va avea loc”, a declarat Putin, scrie The Guardian.

„Nu am exclus niciodată posibilitatea unei întâlniri cu el. Dar are sens să mă întâlnesc cu el?”, a continuat Putin.

Putin a sugerat că mandatul lui Zelenski a expirat „fără nicio modalitate de prelungire a acestuia”, punând din nou la îndoială legitimitatea sa de a ocupa funcția fără alegeri.

Reacția de la Kiev nu a fost mult așteptată. Pe contul său de platforma X, ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, a răspuns că „Putin continuă să se joace cu toată lumea, făcând propuneri în mod conștient inacceptabile”.

Sîbiha a declarat că în acest moment, cel puțin șapte țări sunt pregătite să găzduiască o întâlnire între liderii Ucrainei și Rusiei pentru a pune capăt războiului: Austria, Sfântul Scaun, Elveția, Turcia și trei state din Golf.

„Acestea sunt propuneri serioase, iar președintele Zelenski este pregătit pentru o astfel de întâlnire în orice moment. Cu toate acestea, Putin continuă să se joace cu toată lumea, făcând propuneri în mod conștient inacceptabile.

Doar o presiune sporită poate forța Rusia să ia în sfârșit în serios procesul de pace”, a conchis acesta.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button