Primarul Iașului Mihai Chirica anunță că va solicita cetățenia Republicii Moldova. Acum strânge toate actele

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a declarat că își va depune dosarul pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova.
Edilul a explicat că decizia vine în urma unei promisiuni făcute alegătorilor în perioada campaniei parlamentare, atunci când a discutat cu studenți, tineri și cetățeni moldoveni.
„Eu sper să devin cetățean al Republicii Moldova, pentru că am promis în fața electoratului, a studenților, a tinerilor, a celor cu care m-am tot întâlnit în perioada anterioară alegerilor parlamentare că, dacă rezultatul este bun, îmi voi depune dosar pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova și mă voi simți mândru”, a declarat Mihai Chirica la Radio Iași.
Primarul a subliniat că vede acest gest ca pe unul simbolic și de reciprocitate între cele două state.
„În spirit de reciprocitate, ei, cu buletin și certificat de naștere moldovean au devenit cetățeni ai României, eu cu buletin și certificat de naștere românesc să devin cetățean al Republicii Moldova. În felul acesta, avem, să spunem, o colaborare bilaterală și din perspectiva cetățeniilor, lucru care mă va onora și îmi voi face datoria față de ei și în calitate de cetățean, nu numai de patriot român care îi iubește și care ține la ei foarte mult”, a spus Chirica.