Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Doi foști lideri ai Partidului „Șor”, condamnați la câte 5 ani de închisoare pentru finanțare ilegală din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor

Doi foști președinți ai organizațiilor teritoriale ale Partidului „Șor” din Soroca și Cimișlia au fost condamnați la câte 5 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis. Sentința a fost pronunțată la 1 octombrie 2025, într-un dosar privind finanțarea ilegală a formațiunii politice, declarată neconstituțională în 2023.

Potrivit instanței, în perioada iulie – octombrie 2022, inculpații au acceptat cu bună știință finanțarea partidului din partea unui grup criminal organizat, în valoare de circa 12,7 milioane de lei. Banii erau utilizați pentru plata participanților la protestele organizate de „Șor” și pentru achitarea salariilor „în plic” membrilor oficiilor teritoriale.

Instanța a dispus, suplimentar, interdicția de a ocupa funcții legate de organizarea contabilă și financiară în cadrul partidelor politice și de a fi membri de partid pe o perioadă de 4 ani. De asemenea, au fost confiscate 9,7 milioane de lei de la fostul președinte al organizației din Soroca și aproximativ 3 milioane de lei de la cel din Cimișlia.

Pentru că inculpații nu s-au prezentat la pronunțarea sentinței, măsura de „a nu părăsi țara” a fost înlocuită cu arest preventiv, iar aceștia au fost anunțați în căutare. Instanța a menținut și sechestrul aplicat pe bunurile lor.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button