Orașele Ungheni și Konin din Polonia au semnat o declarație de cooperare pentru integrarea europeană a Republicii Moldova

Orașele Ungheni și Konin din Polonia au semnat o Declarație de cooperare în sprijinul integrării europene a Republicii Moldova, în cadrul unei vizite oficiale efectuate de o delegație poloneză condusă de primarul Piotr Korytkowski. Documentul prevede intensificarea schimburilor de bune practici și consolidarea relațiilor bilaterale, într-un parteneriat care durează de peste un sfert de secol.
Declarația a fost semnată de primarul municipiului Ungheni, Vitalie Vrabie, și de edilul polonez, Piotr Korytkowski, cele două părți reafirmându-și angajamentul de a continua schimburile de bune practici, de delegații și de experiențe în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
În semn de prietenie și cooperare între cele două orașe, în Scuarul Înfrățirii din Ungheni a fost plantat un copac. Delegația din Konin a făcut un tur al municipiului Ungheni, a vizitat Liceul „Mihai Eminescu” și Palatul de Cultură.
„Relațiile de cooperare și prietenie între Ungheni și Konin au o istorie de mai bine de un sfert de secol, chiar dacă au fost oficializate, printr-un Acord de Înfrățire, pe 20 mai 2006. Primarul Piotr Korytkowski, care e pentru a doua oară la Ungheni – prima dată a fost în 2012, el fiind pe atunci consilier – a recunoscut că a rămas impresionat și plăcut surprins de progresele făcute în acești ani, de schimbările semnificative ce au avut loc la Ungheni”, se menționează într-un comunicat emis de primăria municipiului Ungheni.
De asemenea, delegația din orașul polonez, însoțită de primarul Vitalie Vrabie, a vizitat orașul Iași, unde a avut o întrevedere cu primarul Mihai Chirica și a vizitat Muzeul „Regina Maria”.