Adrian Băluțel: Igor Grosu țintește funcția de președinte al Parlamentului. „Avem nevoie de o voce puternică în legislativ”

Șeful Administrației Prezidențiale, Adrian Băluțel, ales deputat pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a declarat că Igor Grosu „țintește funcția” de președinte al Parlamentului.
El a precizat că în noul legislativ PAS va include și deputați care nu sunt membri de partid, iar desemnarea conducerii Parlamentului trebuie să fie rezultatul unui proces democratic intern.
„Republica Moldova este un stat parlamentar. Vreau să reiterăm acest fapt. Și domnul Grosu țintește funcția de speaker. Mai mult ca atât, avem membri deputați în fracțiunea PAS care nu sunt membri PAS și atunci avem nevoie de un exercițiu consultativ, un exercițiu democratic în interiorul fracțiunii, iar domnul Grosu este cel mai indicat să susțină acest efort în cadrul echipei”, a afirmat Băluțel.
Potrivit acestuia, Igor Grosu ar fi potrivit pentru a conduce legislativul inclusiv pentru că Parlamentul va juca un rol esențial în continuarea procesului de integrare europeană și promovarea reformelor.
„Reieșind din faptul că suntem o republică parlamentară, procesul de integrare europeană și promovarea reformelor se va întâmpla inclusiv în Parlament. Avem nevoie de o voce puternică și de un liderism demonstrat în cadrul legislativului”, a mai declarat Băluțel.
Curtea Constituțională va decide astăzi dacă validează sau nu rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Magistrații Înalții Curți se vor întruni în ședință de la ora 10:00.
Amintim că, în urma alegerilor din 28 septembrie, în Parlament ar urma să ajungă cinci formațiuni politice: Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) cu 55 de mandate, Blocul Patriotic – 26, Blocul „Alternativa” – 8, iar Partidul Nostru și Partidul „Democrația Acasă” – câte 6 mandate fiecare.