Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExterneInternePublicații

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, vine la Chișinău în luna noiembrie

Președinta Parlamentului European Roberta Metsola se va afla într-o vizită oficială la Chișinău în luna noiembrie. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Parlamentului european pentru relațiile cu Republica Moldova, Victor Negrescu.

Potrivit eurodeputatului român, Roberta Metsola va fi prezentă la Chișinău, alături de o delegație a PE, de îndată ce noul Parlament va fi învestit în Republica Moldova.

O susținătoare declarată a parcursului nostrum European, Roberta Metsola a vizitat, pentru prima data, Republica Moldova în noiembrie 2022. Atunci, președinta parlamentului European a ținut un discurs la tribuna parlamentului Republicii Moldova, în care și-a exprimat sprijinul total pentru țara noastră.

„Prieteni, am venit aici cu un mesaj: locul Moldovei este în Europa. Viitorul nostru este de a fi împreună, iar Parlamentul European va face tot ceea ce este necesar pentru a fi alături de voi, pe calea voastră de a deveni un stat membru al Uniunii Europene. Aceasta este istoria pe care o vom scrie împreună,  spre beneficiul tuturor în Europa. Ştiu că nu este mereu uşor să îi convingem pe toţi”, a spus Metsola.

Iar în mai 2023, Metsola s-a alăturat președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, la Adunarea Națională Moldova Europeană, care a reunit 70.000 de cetățeni care susțin calea europeană a Republicii Moldova.

„Suntem aici pentru a vă confirma alegerea europeană, pentru a vă sprijini alegerea de a adera la Uniunea Europeană ca stat membru, pentru a sublinia că drepturile dumneavoastră merită aceeași protecție pe care aderarea la UE o oferă celorlalți cetățeni ai Uniunii. Credem în aceleași valori, împărtășim aceeași viziune și viitorul nostru este unul care va fi împărtășit. Împreună putem înfrunta orice. Pentru că Moldova face parte din familia noastră europeană. Și această familie va fi mereu cu tine”, s-a adresat, atunci, Metsola șefei statului, Maia Sandu.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button