Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Vasile Costiuc, nemulțumit că nu a primit nicio comisie parlamentară: „La prieteni și la partenerii socialiști le-au oferit cât au considerat”

Deputatul și liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, s-a arătat nemulțumit de modul în care au fost împărțite comisiile parlamentare în noul Legislativ, acuzând partidul de guvernământ că ar trata Parlamentul „ca pe o subdiviziune proprie”.

„Am fost la ședința Biroului Permanent al Parlamentului, unde s-a discutat repartizarea proporțională conform regulamentului. PAS a considerat că trebuie să ia atâtea câte au luat, la prieteni și la partenerii socialiști le-au oferit cât au considerat, iar restul — ce a rămas”, a declarat Costiuc.

Întrebat de jurnaliști dacă și-a dorit o comisie parlamentară anume, deputatul a precizat că distribuirea trebuia să se facă strict conform regulamentului.

„Există regulamentul Parlamentului, există lege care spune că comisiile se împart proporțional, conform rezultatelor obținute în actualul Legislativ. Nu au oferit, pentru că Parlamentul este tratat ca o subdiviziune a PAS-ului. Ei împart — se uită: acesta e bun, acesta nu chiar, acesta o să facă gălăgie. Am văzut și alți deputați care și-au dorit să nimerească într-o anumită comisie și majoritatea au zis că nu”, a afirmat Costiuc.

Cât ține de funcțiile de vicepreședinți, Costiuc a mai anunțat că fracțiunea sa nu a înaintat vreun candidat, pentru că nu a văzut rostul.

„Nu o să propunem pe nimeni la funcții de vicepreședinte, pentru că deja e stabilit cine vor fi vicepreședinții — unul de la PAS și unul de la socialiști. Ce trebuie să propunem? Înțelegem aceste jocuri politice despre nimic. Nu vrem să participăm la circ”, a conchis Costiuc.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button