Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Maia Sandu: Avem o „fereastră de oportunitate” pentru integrarea europeană. Aceasta se poate într-un moment închide pentru că așa funcționează lucrurile în politică

Președinta Maia Sandu a declarat, în cadrul ședinței Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană, că evaluarea recentă a Comisiei Europene privind parcursul european al Republicii Moldova este „una pozitivă”, însă a avertizat că urmează o perioadă de muncă intensă pentru a recupera restanțele și a accelera reformele, în special în justiție și lupta anticorupție.

„Suntem la o etapă importantă după o evaluare a Comisiei Europene, a eforturilor noastre de integrare europeană. Eu vreau în primul rând să le mulțumesc tuturor celor care și-au adus aportul pentru că această evaluare să fie una pozitivă și cred că a fost văzută de toată lumea drept pozitivă”, a spus șefa statului, subliniind totodată că „nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece”, întrucât „avem încă de recuperat și după aia avem de făcut reforme suplimentare”.

Potrivit Maiei Sandu, următoarele 12 luni vor fi decisive pentru menținerea ritmului reformelor: „Va trebui să ne concentrăm și să muncim încă și mai bine în anul care vine, în următoarele 12 luni, așa încât raportul din toamna anului viitor să fie cel puțin la fel de bun ca cel de anul ăsta, dar poate și mai bun, ca să recuperăm și mai mult”.

Președinta a punctat că prioritatea rămâne reforma justiției și o luptă împotriva corupției pe bune, așteptată de cetățeni: „Să fie și Uniunea Europeană împăcată cu reformele pe care le facem noi în justiție, dar în același timp aceste reforme să funcționeze și în realitate și cetățenii să vadă rezultatele”.

Maia Sandu a vorbit și despre „fereastra de oportunitate” pentru integrarea europeană, avertizând că aceasta se poate închide în orice moment: „E obligația noastră să facem absolut totul ca să nu pierdem acest moment oportun și depinde doar de noi.”

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button