VIDEO | Premierul Alexandru Munteanu, prima vizită oficială la București, de la preluarea mandatului: „Plecăm împreună cu colegii pentru a ne întâlni cu prietenii noștri din România”

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, efectuează joi, 13 noiembrie, prima sa vizită oficială externă de la preluarea mandatului. Șeful Executivului de la Chișinău se află la București, însoțit de o delegație guvernamentală, pentru o serie de întrevederi cu liderii României.
Într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook, Munteanu a declarat că a ales România ca primă destinație oficială pentru a sublinia parteneriatul strategic dintre cele două țări.
„Plecăm împreună cu colegii pentru a ne întâlni cu prietenii noștri din România, susținătorii noștri în parcursul nostru european. Suntem foarte bucuroși că aceasta este prima noastră vizită oficială la București”, a transmis premierul Munteanu înainte de plecare.
La București, premierul moldovean urmează să fie primit la Palatul Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan. Programul vizitei include și întrevederi cu președintele Senatului, Mircea Abrudean, și președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, în cadrul unei vizite la Parlamentul României.
Ceremonia oficială de primire de către premierul României, Ilie Bolojan, este programată la ora 11:30, la Palatul Victoria. Cei doi prim-miniștri vor avea o întrevedere tête-à-tête, urmată de discuții în plenul delegațiilor oficiale. La final, Alexandru Munteanu și Ilie Bolojan vor susține declarații comune de presă.
În a doua parte a zilei, premierul moldovean va fi primit la Palatul Elisabeta de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și de Alteța Sa Regală Radu.
Potrivit Guvernului României, discuțiile dintre cei doi premieri se vor concentra pe proiectele bilaterale de infrastructură, energie, educație și securitate, dar și pe cooperarea politică în contextul regional actual.
„Vizita la București a premierului Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, este și prima vizită externă pe care acesta o efectuează de la preluarea conducerii Guvernului de la Chișinău și are loc cu numai o zi înainte de preluarea de către Republica Moldova, pe 14 noiembrie, a președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, pentru un mandat de șase luni”, se arată într-un comunicat al Guvernului României.