Maia Sandu, mesaj la recepția cu ocazia Zilei Naționale a României: „Trebuie să apărăm adevărul istoric și să ne luăm patriotismul înapoi”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat ieri, împreună cu Președintele Parlamentului Igor Grosu și Prim-ministrul Alexandru Munteanu, la recepția oferită de Ambasada României la Chișinău cu prilejul Zilei Naționale a României.
În mesajul său adresat oficialilor și invitaților prezenți, șefa statului a subliniat importanța momentului istoric de la 1 decembrie 1918 și valorile care au stat la baza Marii Uniri – pacea, libertatea și democrația – valori aflate astăzi sub presiunea unui context de securitate tot mai dificil. Președinta Sandu a menționat că în Republica Moldova, România și toată Europa „trăim sub presiunea unui război brutal la hotarele noastre, ale cărui consecințe ajung până în satele și gospodăriile noastre”, subliniind necesitatea consolidării rezilienței în fața atacurilor hibride.
Șefa statului a evidențiat sprijinul constant al României pentru Republica Moldova și rolul crucial al proiectelor comune – de infrastructură, energie și conectivitate – în întărirea rezilienței celor două maluri ale Prutului.
„În Republica Moldova, în România, și în întreaga Europă, suntem supuși unor atacuri hibride menite să ne slăbească și să ne divizeze.
În fața acestor pericole fără precedent, este important că ne-am putut baza unii pe alții, ajutându-ne reciproc, așa cum este firesc între frați.
Dar primejdia nu a trecut și trebuie să continuăm să ne apărăm împreună, prin consolidarea rezilienței – în instituții, în societate, în mediul de afaceri, dar și prin educație și comunicare.
Pentru că, din păcate, cei care vor să ne submineze din exterior găsesc sprijin în forțe interne care au denaturat valorile patriotismului.
Patriotismul nu înseamnă izolare sau excludere; iar suveranitatea crește, nu scade, atunci când suntem alături de state și popoare care împărtășesc aceleași aspirații: pacea și democrația”, a subliniat Maia Sandu.
Totodată, Președinta a reiterat că întărirea rezilienței comune se sprijină pe avansarea a Republicii Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană, proces în care România rămâne cel mai ferm avocat al țării noastre.
„Așadar, trebuie să apărăm adevărul istoric și să ne luăm patriotismul înapoi – și să nu mai permitem valorile românești să fie răstălmăcite sau instrumentalizate de cei care, prin acțiunile lor, distrug chiar ceea ce pretind că promovează.
Totodată, ne vom putea apăra mai bine reziliența doar prin continuarea proiectelor care leagă cele două maluri ale Prutului: infrastructura rutieră și feroviară, podurile, conexiunile energetice.
Proiecte care nu ar fi posibile fără suportul și generozitatea României, pentru care suntem recunoscători – așa cum suntem recunoscători pentru tot ajutorul pe care îl primim de la București, care ne-a fost întotdeauna alături în momentele dificile prin care am trecut.
Iar pe termen lung vom putea consolida reziliența noastră comună doar prin ancorarea fermă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană – un parcurs pe care România îl sprijină cu consecvență și determinare”, a mai subliniat Maia Sandu.
Ziua Națională a României este marcată anual la 1 decembrie, dată care comemorează adoptarea Rezoluției Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia în 1918.