Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Oazu Nantoi: „Formatul de negocieri ‘5+2’, considerat ani la rând mecanismul principal pentru discuțiile privind reglementarea transnistreană, este inutil și contraproductiv”

Formatul de negocieri „5+2”, considerat ani la rând mecanismul principal pentru discuțiile privind reglementarea transnistreană, este inutil și contraproductiv pentru Republica Moldova. Declarația aparține ex-deputatului Oazu Nantoi și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice: „Transnistria: ‘alegerile’ curente și alegerea civilizațională prin prismă istorică”, organizată de Agenția de presă IPN. Oazu Nantoi consideră că formatul de negocieri „5+2” contravine grav esenței conflictului, prezentând Rusia drept mediator, deși aceasta este țara agresoare, transmite IPN.

Oazu Nantoi a criticat formatul „5+2”, subliniind că acesta a fost conceput pentru a masca adevărata natură a conflictului transnistrean și rolul Federației Ruse în menținerea lui.

„Formatul de negocieri „5+2” contravine esenței conflictului. Noi considerăm că Rusia este agresor, dar în acest format Rusia apare în calitate de mediator. Asta înseamnă că Rusia a impus, iar conducerea Republicii Moldova a acceptat, în condițiile indiferenței celorlalți actori, acest format care este o capcană pentru Republica Moldova”, a explicat fostul deputat.

Oazu Nantoi a precizat că după invazia rusă din Ucraina, Moscova și Kievul nu mai pot sta la aceeași masă de negocieri în cadrul formatului „5+2”.

„Republica Moldova, împreună cu alte 147 de țări, membre ale Organizației Națiunilor Unite, au votat Rezoluția prin care a fost condamnată agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei. Cum ne imaginăm ca țara agresor și victima acestei agresiuni să stea la masa de negocieri și să ne rezolve conflictul nostru? În condițiile în care Rusia își propune drept scop lichidarea Ucrainei ca stat și genocidul poporului ucrainean”, a mai spus fostul deputat.

În opinia sa, reglementarea conflictului nu poate fi obținută prin negocieri, ci printr-un proces gradual de demontare a regimului ilegal de la Tiraspol.

„Acest conflict nu se rezolvă prin negocieri, ci prin demontarea pașnică a structurilor ilegale a regimului de la Tiraspol, prin eliberarea populației de sub controlul sufocant al acestui regim banditesc. E nevoie de demilitarizarea regiunii”, a mai spus Oazu Nantoi.

Dezbaterea publică „Transnistria: ‘alegerile’ curente și alegerea civilizațională prin prismă istorică” este ediția a 58-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția de Presă IPN desfășoară acest proiect cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button