Ion Ceban cere instituirea unui control riguros asupra formării prețurilor și evitarea majorării tarifelor la energie electrică

Primarul municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, solicită autorităților centrale să inițieze un control amplu asupra procesului de formare a prețurilor și tarifelor la nivel național, în contextul îngrijorărilor legate de posibile scumpiri în perioada următoare. Într-o declarație publică, acesta afirmă că populația este tot mai afectată de costul ridicat al vieții și că este necesară intervenția urgentă a instituțiilor statului.
Potrivit lui Ceban, cetățenii sunt preocupați în special de o posibilă creștere a tarifelor la energia electrică, a prețurilor la transportul interurban și la unele produse de bază, ceea ce „va aprofunda și mai mult nivelul de sărăcie în Republica Moldova”.
„Inflația cumulativă în ultimii patru ani a depășit 60%, iar indicele prețurilor de consum a crescut cu circa 160%. Dacă acum patru ani un sfert din populație trăia în sărăcie absolută, astăzi vorbim deja despre o treime”, a declarat Ceban, adăugând că salariile reale rămân reduse din cauza scumpirilor constante.
Mişcarea Alternativa Naţională (MAN) solicită guvernării să demareze un amplu proces de verificare a modului de formare a preţurilor pe întreg lanţul valoric, cu implicarea tuturor instituţiilor responsabile ale statului. Potrivit formațiunii, o asemenea verificare ar exclude eventuale speculaţii și ar garanta că cetăţenii achită preţuri corecte pentru produsele și mărfurile cumpărate.
Reprezentanții MAN afirmă că un control riguros ar preveni majorările nejustificate de prețuri, despre care se vehiculează în perioada recentă.
De asemenea, formațiunea cere autorităților măsuri concrete de protejare a producătorilor autohtoni, care, susțin ei, sunt afectați de costurile ridicate ale utilităților și se confruntă cu dificultăți în raport cu produsele importate.
Totodată, MAN face apel către guvernare să evite majorarea tarifelor la energia electrică, întrucât o scumpire ar afecta populaţia atât direct, cât şi indirect, prin creșterea prețurilor la bunurile fabricate cu consum mare de electricitate.
Formațiunea solicită și reducerea imediată a tarifelor la gazele naturale, nu din luna februarie a anului viitor, așa cum ar fi fost anunțat în spațiul public.
Ceban a prezentat și exemple comparative de prețuri între Republica Moldova și Ucraina, afirmând că mulți locuitori din nordul țării continuă să meargă în țara vecină pentru cumpărături, unde unele produse și servicii ar costa semnificativ mai puțin.
„Și voi veni cu câteva exemple: În Ucraina, gazul costă în lei moldovenești: 3 lei 17 bani, în Republica Moldova: 16 lei 74 de bani. Electricitatea în ucraina costă: 1 leu 72 de bani și mai este și tarif de noapte cu doar 86 de bănuți moldovenești, în Republica Moldova, prețul la energia electrică este de: 3 lei 59 de bani. Un litru de lapte în Ucraina este de 19 lei 50 de bani, în Republica Moldova 21-23 de lei. Ouăle în Ucraina costă 30 de lei, în Republica Moldova: 40 – 50 de lei, am ajuns să avem preț de 5 lei pentru un ou. Carnea de pui în Ucraina este de 75 de lei kg, în Republica Moldova este de 94-95 de lei. Cartofii în Ucraina sunt 7 lei în mediuper kg, iar în Republica Moldova ajung la 13 lei.
Situația este alarmantă și este nevoie urgent de a fi întreprinse măsuri, de altfel oamenii vor avea tot mai mult de suferit, iar noi nu ne dorim ca numărul cetățenilor plecați peste hotare să crească”.
Totodată, liderul MAN a făcut apel către Consiliul Național de Securitate să includă pe ordinea de zi probleme precum contrabanda de arme, consumul de droguri și schemele financiare frauduloase, despre care a spus că afectează securitatea cetățenilor.
„Asta sunt problemele reale ale oamenilor și multe alte probleme cu care se confruntă zilnic. Am văzut astăzi, după ce am spus acum doua săptămâni este nevoie ca să se întrunească Consiliul Național de Securitate pentru a pune pe ordinea de zi problemele stringente care atentează la securitatea cetățenilor și a statului. Este vorba de contrabanda de armament, consumul de droguri care a ajuns o problemă stringentă în primul rând pentru tinerii noștri și piramidele financiare unde au avut de suferit zeci de mii de oameni.
Ce vedem astăzi? Se întrunește astăzi Consiliul Național de securitate pentru a discuta despre atacurile hibride. Cu certitudine și aceste teme sunt importante, dar Partidul MAN solicită și includerea pe ordinea de zi a problemelor care le-am menționat:
– Consumul de droguri și contrabanda
– Contrabanda de arme
– Piramidele financiare în urma cărora au suferit cetățenii”.
Ceban a adăugat că dacă nu se va acţiona prompt şi eficient în vederea asigurării unui control strict asupra procesului de formare a preţurilor şi tarifelor, nivelul sărăciei în Republica Moldova va creşte şi mai mult, lucru pe care o guvernare cu adevărat responsabilă nu trebuie să îl admită.