Valeriu Munteanu și alți trei membri, excluși din AUR Moldova: reacția politicianului

Valeriu Munteanu, împreună cu Veronica Pascal, Crina Harea și Andrian Buga, au fost excluși din Partidul AUR din Republica Moldova, în urma unei decizii adoptate de Consiliul Politic Național al formațiunii, întrunit pe 14 decembrie.
Potrivit AUR, măsura a fost luată ca urmare a încălcării prevederilor statutare, a acțiunilor de denigrare a partidului și a implicării celor vizați în activități considerate contrare intereselor formațiunii. Decizia presupune atât retragerea calității de membru de partid, cât și excluderea din organele de conducere.
În aceeași ședință, conducerea AUR a anunțat inițierea unui proces de reorganizare internă, cu accent pe consolidarea structurilor teritoriale și pregătirea partidului pentru alegerile locale generale din 2027.
Contactat de IPN, Valeriu Munteanu a declarat că formațiunea s-a îndepărtat de obiectivul unirii cu România. „Constat cu întristare că AUR din Republica Moldova a fost deturnat de la scopul suprem pe care îl avea – unirea Basarabiei cu România. Din păcate, se pare că AUR Republica Moldova servește unor interese oculte. Grâul se va alege de neghină și o să vedem care sunt acele interese tenebroase pe care le-a servit în campania electorală și continuă să o facă”, susține politicianul.
Valeriu Munteanu, care a condus anterior Partidul „Uniunea Salvați Basarabia”, a intrat în rândurile Alianței pentru Unirea Românilor în contextul alegerilor parlamentare anticipate din anul 2021.
Ulterior, la scrutinul parlamentar din România din 1 decembrie 2024, acesta a obținut un mandat de deputat, fiind ales pe listele AUR România.