VIDEO | Maia Sandu: „Integrarea europeană este ancora noastră de siguranță”
Integrarea europeană, consolidarea statului și protejarea copiilor se află în centrul priorităților stabilite de președinta Maia Sandu pentru anul 2026. Într-un context regional marcat de incertitudine și presiuni geopolitice, șefa statului a subliniat că direcția europeană rămâne esențială pentru securitatea, libertatea și bunăstarea Republicii Moldova.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute la Președinție. Șefa statului a evidențiat necesitatea continuării reformelor, astfel încât instituțiile publice să devină mai eficiente, mai responsabile și mai orientate spre nevoile cetățenilor.
Maia Sandu a pus accent pe importanța parcursului european, pe care îl consideră un pilon fundamental de stabilitate pentru Republica Moldova.
„Trebuie să insistăm cu și mai multă râvnă pe integrarea europeană. Integrarea europeană este ancora noastră de siguranță în fața unui viitor incert. Întreaga clasă politică trebuie să înțeleagă că orice abatere de la acest drum ne pune în pericol libertatea, pacea și bunăstarea”
Șefa statului a vorbit despre necesitatea consolidării interne a statului, subliniind rolul instituțiilor publice și responsabilitatea față de gestionarea banului public.
„Trebuie să ne consolidăm statul din interior, instituțiile trebuie să devină mai eficiente, mai respectuoase cu oamenii, mai chibzuite cu banul public. Dar cel mai important este că, indiferent ce decizii iau cei care sunt astăzi mari și puternici, noi toți să rămânem oameni”
În acest context, Maia Sandu a atras atenția și asupra unei priorități sociale sensibile, protejarea copiilor, inclusiv în mediul online, unde aceștia sunt tot mai expuși riscurilor, subliniind că statul are datoria de a acționa ferm pentru siguranța lor. Președinta a lansat un apel către cetățeni, îndemnând la unitate, responsabilitate civică și respect pentru valorile fundamentale ale societății.
„Să avem curajul de a nu renunța la valorile noastre. Dimpotrivă, să ne călăuzim mereu de valorile neamului nostru: bunăcuviința, hărnicia, cinstea și grija pentru aproapele nostru. Fiecare dintre noi contează în acest efort. Să ne facem în fiecare zi treaba la locul de muncă, pentru că doar prin muncă cinstită se poate construi bunăstare durabilă”
Maia Sandu a mai subliniat importanța respectului reciproc, a responsabilității față de mediu și a unei atitudini echilibrate în fața provocărilor actuale, îndemnând societatea să rămână vigilentă, dar fără a trăi cu frică.