PAS propune o lege privind lanțurile scurte de aprovizionare. Radu Marian: producătorii locali trebuie să păstreze o parte mai mare din profit

Deputatul PAS Radu Marian a anunțat că, împreună cu mai mulți colegi din fracțiune, a înregistrat un proiect de lege privind dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare, inițiativă prezentată drept un angajament electoral asumat la alegerile parlamentare din septembrie.
Potrivit parlamentarului, un „lanț scurt” presupune ca între producător și consumator să existe cel mult un intermediar, astfel încât produsele să ajungă mai rapid pe piață, să fie mai proaspete, iar o parte mai mare din profit să rămână la producători.
Printre măsurile propuse se numără obligarea marilor comercianți să aplice proceduri clare și transparente de selectare a furnizorilor, precum și introducerea unui logo oficial care să permită consumatorilor să identifice produsele provenite din lanțuri scurte.
Proiectul mai prevede acordarea unui punctaj suplimentar în achizițiile publice pentru produsele livrate prin astfel de lanțuri, măsură care ar putea fi aplicată de instituții precum școli, grădinițe sau spitale pentru a sprijini economia locală.
Inițiativa legislativă ar urma să ofere cadrul necesar pentru lansarea unor programe de susținere dedicate producătorilor locali, inclusiv granturi și finanțări, investiții în depozitare și logistică, creșterea capacității de producție, dar și suport tehnic pentru modernizarea activităților și promovarea produselor.
De asemenea, autorii proiectului propun crearea unui program național multianual care să reunească obiectivele și măsurile de sprijin, astfel încât intervențiile statului să fie coerente și ușor de monitorizat.
Radu Marian a menționat că modele similare de legislație există deja în state precum Franța, Italia, România sau Cehia și a subliniat că inițiativa face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri orientate spre susținerea producției locale și promovarea campaniei „Cumpăr bun de acasă”.
One Comment