Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Violențele de la Dereneu: Procurorii cer arest preventiv pentru patru reținuți

Ancheta privind confruntările violente de la biserica din Dereneu intră într-o nouă etapă, după ce procurorii au anunțat că vor solicita arest preventiv pentru patru dintre persoanele reținute în urma incidentelor din 10 februarie, când tensiunile dintre enoriași, clerici și forțele de ordine au degenerat.

Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.

Conflictul de la Dereneu a degenerat în seara zilei de 10 februarie, când un grup de enoriași și preoți a forțat cordonul poliției și a intrat în biserica din localitate, aflată sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei.

În urma incidentelor, șase persoane au fost reținute pentru ultragierea polițiștilor, printre acestea fiind și primarul localității, precum și avocatul preotului care reprezintă Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. La fața locului au intervenit mascații, carabinierii și polițiștii, iar Inspectoratul General al Poliției a confirmat deschiderea unui dosar penal.

Mitropolia Basarabiei, aflată sub autoritatea canonică a Patriarhiei Române, a condamnat violențele și a calificat escaladarea drept „extrem de gravă, violentă și ilegală”, subliniind că lăcașul de cult îi aparține legal și solicitând intervenția urgentă a statului.

Într-o reacție ulterioară, premierul Alexandru Munteanu a declarat că autoritățile nu intervin în disputele bisericești, însă a subliniat că legea trebuie respectată, iar Guvernul va monitoriza desfășurarea anchetei.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button