O problemă sistemică: inegalitatea de șanse a găgăuzilor de a studia în limba română
Recensământul din 2024 arată că limba română este vorbită zilnic de doar 1,7% dintre locuitorii din UTA Găgăuzia, potrivit Biroul Național de Statistică. În timp ce statul ratează de ani buni o politică educațională coerentă în regiune, tot mai mulți părinți își înscriu copiii în școli cu predare în română. Între această cerere reală și capacitatea sistemului s-a creat un decalaj care nu poate fi ignorat.
Potrivit datelor oficiale, limba găgăuză este declarată maternă de 77,2% dintre locuitorii regiunii, dar este utilizată regulat doar de 48,8%, un procent în scădere față de anul 2014. În același timp, limba rusă, deși maternă pentru numai 12,1% din populație, ajunge să fie vorbită zilnic de 47,3% dintre locuitori. Limba română, limba oficială a statului, este maternă pentru 4,7% din populația regiunii și este folosită curent de doar 1,7%. Aceste cifre trebuie analizate în contextul structurii etnice a autonomiei, unde 81,2% se declară găgăuzi, 6,4% români/moldoveni, 5,5% bulgari și 3,2% ruși. Dincolo de statistică, ele conturează o problemă sistemică: o parte semnificativă a cetățenilor Republicii Moldova trăiesc într-un spațiu lingvistic complet izolat de limba de stat.
Consecințele acestei realități sunt directe și se resimt în viața de zi cu zi. Lipsa competențelor în limba română limitează mobilitatea profesională a tinerilor din autonomie și le reduce șansele de angajare, în special în centrul economic al țării, Chișinău. Izolarea lingvistică se transformă rapid într-una economică și socială: accesul la informația publică, la servicii administrative și la oportunități educaționale este îngreunat. În lipsa unei limbi comune funcționale, autonomia riscă să rămână captivă într-un cerc vicios al marginalizării.
Paradoxal însă, realitatea din educație arată că interesul pentru studiile în limba română este în creștere chiar în interiorul autonomiei. La Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Comrat, cererile pentru clasele primare depășesc deja capacitatea instituției. Situația este similară la Liceul Teoretic „Luceafărul” din Vulcănești, unde părinții solicită înscrieri nu doar pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu, inclusiv din localitățile vecine. Principala limitare este lipsa infrastructurii, ambele instituții funcționând la capacitate maximă.
Deși în ultimii ani au existat inițiative punctuale pentru promovarea multilingvismului, ele nu rezolvă problema la nivel structural. Ceea ce lipsește este o strategie coerentă care să ofere tinerilor din Găgăuzia posibilitatea reală de a studia în limba română, nu doar de a o învăța ca disciplină separată.
În acest context, Ministerul Educației și Cercetării trebuie să inițieze deschiderea unei rețele de instituții cu predare în limba română în autonomie, după modelul liceului din Comrat, inclusiv în Ceadîr-Lunga, Copceac și Congaz. Educația în limba română poate coexista cu păstrarea limbii materne și a tradițiilor locale, oferind în același timp elevilor instrumentele necesare pentru integrarea deplină în societatea basarabeană. Pe termen lung, asemenea măsuri pot crește mobilitatea profesională și pot consolida sentimentul de apartenență civică. Fără o intervenție sistemică în educație, statisticile actuale se vor perpetua, iar generațiile viitoare vor păstra aceleași bariere lingvistice, dar și culturale.
Problema limbii române în UTA Găgăuzia este una a egalității de șanse și a dezvoltării naționale. Lipsa limbii române în sud-estul Republicii Moldova este „moștenirea” guvernărilor socialiste și comuniste, care au perpetuat polarizarea interetnică și nu au creat premise reale pentru integrare. Astfel, un segment al populației a fost izolat artificial, iar efectele se observă până astăzi prin diferențe de viziune și rupturi culturale. În acest context, deschiderea unor instituții de învățământ cu predare în limba română este o reformă educațională necesară pentru o societate mai unită și mai incluzivă.
