Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Nemerenco, critică la adresa lui Munteanu: În epoca minciunii, privesc cu o rușine spaniolă declarații departe de adevăr. Dacă îmi propunea funcția de ministru, o refuzam

Fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, a reacționat la declarațiile premierului Alexandru Munteanu privind schimbările din Executiv și numirea unui nou ministru la Sănătate, criticând dur poziția șefului Guvernului și modul în care acesta își argumentează deciziile, chiar dacă laudă reformele instituite în sistemul de sănătate până la venirea lui Emil Ceban în funcție.

În emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, Alexandru Munteanu a afirmat că remanierile au fost decizia sa exclusivă. „Sunt unii pe care i-am păstrat, fiindcă am nevoie de continuitate, dar a fost decizia mea, nu a fost o insistență a cuiva. Eu am avut, în sensul ăsta, carte blanche, eu am avut posibilitatea să-mi aleg oamenii”, a declarat premierul. Acesta a respins zvonurile privind lipsa consultărilor cu miniștrii. Premierul a explicat că a discutat cu succesorul Alei Nemerenco și că a considerat necesară un suflu nou. „Am vorbit cu succesorul ei, fiindcă cu Emil Ceban ne cunoșteam. Am simțit că este nevoie de o schimbare și cumva lucrurile s-au întâmplat în felul că am considerat că Emil Ceban o să fie un ministru al Sănătății respectat și puțin aveam nevoie de mai multe schimbări în Guvern. Să vină și fețe noi, să vină și niște abordări noi. E întotdeauna important să avem această continuitate”, a declarat șeful Executivului. Totodată, Munteanu a spus că regretă evoluția relației cu fosta ministră: „Îmi pare rău cu doamna Nemerenco, după ce cumva puțin s-a retras și a intrat într-un mod de critică”.

Într-o reacție publică, Ala Nemerenco a respins declarațiile premierului, spunând că acestea sunt „departe de adevăr”. „În epoca minciunii care se instaurează cu obrăznicie și rapiditate, privesc cu o rușine spaniolă declarații departe de adevăr”, a scris fosta ministră. Ea a pus sub semnul întrebării argumentul schimbării invocat de Munteanu: „Dacă dl prim-ministru și-ar fi dorit o schimbare, aș vrea să îl întreb de ce discursurile sale includ atât de multe laude și exemple din sistemul de sănătate, toate anterioare mandatului său? Așteptăm acțiuni, nu vizite prin spitale și citit de scrisori de mulțumire în ședințe de Guvern ca pe timpurile URSS”.

Nemerenco a vorbit și despre criticile sale la adresa guvernării. „Puteți să vă interesați de la un fost premier din perioada pandemiei cum arată criticile mele, căci am văzut că sunteți bine cu opoziția, inclusiv dumnealui v-a lăudat mult. Dar dacă stagnarea și derapajul deja vizibile vor afecta sectorul sănătății, nu veți putea să vă ascundeți de ele”, a avertizat ea.

Referitor la o eventuală revenire în funcția de ministru, Nemerenco a spus că ar fi refuzat oferta. „Cât ține de funcția de ministru, dacă printr-o întâmplare mi-ar fi venit oferta dvs, vă asigur că o refuzam. Suntem foarte diferiți ca energie, viteză de acțiune, implementare, curaj, modalitate de gândire și exprimare. Nu suntem pe aceeași undă, dle prim-ministru. Sau cum ați spus dvs — nu avem nici pe departe aceeași chimie”, a punctat fosta ministră.

În pofida criticilor dure, Ala Nemerenco a afirmat că îl susține în continuare pe premier, invocând interesul pentru țară. „Și să știți că eu vă susțin încă, fiindcă țin enorm de mult la țara mea, la oamenii ei, mi-o doresc prosperă, modernă și europeană și am contribuit personal pentru a o transforma. Astfel, vă doresc succese din toată inima și apucați-vă de treabă, că nimic încă nu se întrevede în marea de cuvinte încâlcite, iar așteptările oamenilor sunt mari ca niciodată”, a conchis Nemerenco.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button