Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Cartelele SIM prepay vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Cernăuțeanu: Inițial, operatorii au fost reticenți, dar s-a ajuns la un consen

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, afirmă că proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM preplătite se află în faza finală și ar urma să fie aprobat în scurt timp. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea.

Potrivit lui Cernăuțeanu, inițiativa a fost propusă inițial de Ministerul Afacerilor Interne în 2023, însă necesitatea ei a devenit mai evidentă în 2024, inclusiv după cazul Anei Maria de la Orhei și alte situații similare.

„Acest proiect a fost propus de MAI într-o manieră mai simplă în 2023. O dinamică mai mare a fost în 2024, când cazul Anei Maria de la Orhei și alte situații demonstrau că este necesar. Eu am înțeles că este un consens larg ca acest mecanism să fie aprobat”, a declarat șeful IGP.

Acesta a subliniat că nu există blocaje la nivel politic sau instituțional, iar reticența inițială a operatorilor de telefonie mobilă a fost depășită în urma discuțiilor. „Ne place sau nu, ei trebuie să fie atrași în procesul de discuții pentru a stabili acest mecanism și cum va funcționa. Dar s-a ajuns la un consens și cu operatorii. Acest proiect în scurt timp va fi aprobat. Dacă nu greșesc, deja a trecut de Guvern”, a precizat Cernăuțeanu.

Între timp, Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că, începând cu 3 februarie 2026, a inițiat procesul de elaborare a proiectului de lege pentru modificarea cadrului normativ privind identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicații electronice mobile preplătite.

Inițiativa prevede introducerea obligației de prezentare a unui act de identitate la achiziționarea cartelelor SIM și înregistrarea acestora pe numele persoanei care le cumpără. Scopul este asigurarea evidenței utilizatorilor de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice, pentru a sprijini activitățile de prevenire și combatere a infracțiunilor.

MAI anunță că părțile interesate au putut transmite recomandări până la 16 februarie 2026 către responsabilul de proiect, Oleg Grădinaru, ofițer principal al Secției politici în domeniul combaterii criminalității.

Proiectul prevede o perioadă de tranziție de aproximativ doi ani pentru implementare. Totodată, autoritățile intenționează să majoreze numărul ofițerilor specializați în combaterea criminalității cibernetice de la 56 în 2024 la 76 în acest an.

Autoritățile dau asigurări că datele personale vor fi protejate conform legislației în vigoare și vor fi utilizate exclusiv în cadrul anchetelor autorizate.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button