Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

VIDEO | Franța, gata să participe la apărarea statelor din Golf și a Iordaniei, după atacurile Iranului

Franța și-a exprimat sprijinul deplin pentru statele din Golf și pentru Iordania, afectate de atacurile lansate de Iran, și a anunțat că este pregătită să participe la apărarea acestora, dacă situația o va impune. Declarațiile au fost făcute de ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Noel Barrot, în contextul escaladării tensiunilor militare din Orientul Mijlociu.

Șeful diplomației franceze a precizat că Parisul ar putea interveni „în conformitate cu acordurile care leagă Franța de partenerii săi și cu principiul legitimei apărări colective”.

„Față de țările prietene care au fost vizate în mod deliberat de rachetele și dronele Gardienilor Revoluției și antrenate într-un război pe care nu l-au ales – Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Irak, Bahrain, Kuweit, Oman și Iordania, Franța își exprimă sprijinul deplin și solidaritatea totală. Ea este pregătită să participe la apărarea lor”, a declarat Jean-Noel Barrot în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul a subliniat că aproximativ 400.000 de cetățeni francezi se află în prezent în statele din regiune, fie ca rezidenți, fie în tranzit. Potrivit autorităților franceze, până în acest moment nu au fost raportate victime în rândul cetățenilor francezi.

Totodată, Franța a activat mecanisme locale pentru facilitarea evacuării pe cale terestră acolo unde condițiile de securitate permit acest lucru.

În același timp, șeful diplomației franceze a făcut apel la calm și la reducerea tensiunilor militare.

„Escaladarea militară trebuie să înceteze cât mai rapid. Prelungirea pe termen nedefinit a operațiunilor militare, fără un obiectiv clar, riscă să declanșeze un lanț de evenimente care ar putea arunca Iranul și întreaga regiune într-o perioadă lungă de instabilitate”, a avertizat oficialul.

Referindu-se la situația din Liban, ministrul francez a declarat că mișcarea Hezbollah „a comis o gravă eroare”, implicându-se într-un conflict pe care autoritățile și populația libaneză nu doresc să îl extindă, și a cerut încetarea imediată a operațiunilor militare.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button