Premierul Alexandru Munteanu, de 8 martie: „Prin munca, răbdarea și determinarea lor, ele țin această țară în mișcare și îi dau speranță”

„Femeile din Moldova sunt puternice, curajoase și incredibil de dedicate. Le admirăm în familiile noastre, în școli și spitale, în afaceri, în agricultură, în instituțiile statului și în comunități. Prin munca, răbdarea și determinarea lor, ele țin această țară în mișcare și îi dau speranță”. Declarația a fost făcută de prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.
Totodată, Alexandru Munteanu a subliniat că aprecierea față de femei trebuie să fie constantă, nu doar într-o singură zi din an.
„Nu este nevoie de o singură zi în calendar pentru ca o femeie să fie apreciată, respectul trebuie să fie constant. Dar 8 Martie este un prilej bun să spunem, cu mai multă căldură, cât de mult contează”, a declarat Alexandru Munteanu.
Șeful Guvernului a declarat că femeile din Republica Moldova contribuie în mod esențial la dezvoltarea societății.
„În același timp, fiecare femeie merită să fie apreciată nu doar pentru rolurile pe care le are, ci și pentru ceea ce construiește prin propriul talent, muncă și ambiție. O societate modernă este una în care oamenii reușesc prin meritele lor, iar femeile au libertatea și oportunitatea de a-și urma drumul așa cum își doresc”, a mai declarat șeful Executivului.
Alexandru Munteanu a mai adăugat că o societate modernă trebuie să ofere femeilor libertatea și oportunitatea de a se afirma prin propriul talent și muncă, iar responsabilitatea statului este de a crea condiții în care acestea să se simtă respectate și libere.
„Responsabilitatea noastră, ca stat, este să construim aceste condiții: o țară în care fiecare femeie să se simtă respectată, liberă și mândră de ceea ce este și de ceea ce devine”, a punctat Alexandru Munteanu.
Ziua Internațională a Femeii este celebrată anual la 8 martie în numeroase state ale lumii, inclusiv în Republica Moldova, pentru a evidenția realizările sociale, economice, culturale și politice ale femeilor, dar și pentru a atrage atenția asupra inegalităților de gen încă existente.