Alexandru Tănase afirmă că poziția Rusiei privind Unirea este irelevantă: „Nu mai e în postura de a impune altor state ‘linii roșii’, cu atât mai puțin să dicteze arhitectura de securitate a Europei”

„Federația Rusă traversează probabil cea mai gravă criză strategică de după destrămarea URSS” și „nu este în poziția de a impune altor state «linii roșii», cu atât mai puțin să dicteze arhitectura de securitate a Europei”, a afirmat Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale și ex-ministru al Justiției, abordând în acest context tema Unirii Republicii Moldova cu România, respectiv care ar putea fi reacția Kremlinului în cazul în care proiectul se concretizează. Precizările au fost făcute într-un interviu acordat pentru publicația Guvernu.ro.
Redăm fragmentul relevant din interviu:
Jurnalist: România e membră NATO. O Moldovă unită cu România ar deveni automat teritoriu NATO. Moscova a declarat în mod repetat că extinderea NATO e o linie roșie. Care e, în opinia dumneavoastră, riscul real de securitate al acestui scenariu – și există o fereastră geopolitică în care el ar fi mai puțin periculos?
Alexandru Tănase: Sincer vorbind, Moscova nu mai este astăzi în poziția de a impune altor state „linii roșii”, cu atât mai puțin să dicteze arhitectura de securitate a Europei. Rusia a promis că va ocupa Kievul în trei zile și, după mai bine de trei ani de război, nu a reușit să cucerească niciun mare oraș ucrainean. De ani întregi, armata rusă poartă lupte pentru câteva localități din estul Ucrainei, ale căror nume, înainte de război, nu le cunoștea aproape nimeni.
Aceasta este realitatea. Mitul invincibilității militare ruse s-a prăbușit în Ucraina.
În plus, la modul practic, Republica Moldova nici măcar nu are frontieră comună cu Federația Rusă. Din punct de vedere al dreptului internațional și al logicii geopolitice elementare, Rusia nu are niciun drept să formuleze pretenții privind opțiunile de securitate ale unui stat suveran care nu îi aparține și nu se află în vecinătatea sa directă.
Problema reală nu este securitatea Rusiei, ci obsesia imperială a Kremlinului de a menține fostele republici sovietice într-o zonă de dependență și control politic. Moscova nu se teme de NATO în sens militar – pentru că știe foarte bine că NATO nu are intenția să invadeze Rusia. Moscova se teme de pierderea influenței asupra spațiului pe care îl consideră, în mod anacronic, „străinătatea apropiată”.
Desigur, un asemenea proces ar trebui să țină cont de contextul regional și de raporturile geopolitice existente. Dar adevărul este că fereastra geopolitică cea mai favorabilă pentru asemenea transformări apare tocmai atunci când Rusia este slăbită economic, militar și politic – iar astăzi Federația Rusă traversează probabil cea mai gravă criză strategică de după destrămarea URSS.
Citiți AICI interviul complet