Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

De Ziua Europei, marș cu simboluri interzise la Chișinău: panglica „Sfântul Gheorghe” și steaguri sovietice, afișate în centrul capitalei

Uniforme sovietice, steaguri roșii și muzică patriotică rusească au împânzit astăzi străzile Chișinăului. Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor, alături de mai mulți politicieni pro-ruși, au organizat „Marșul Victoriei” de 9 mai, la care numeroși participanți au purtat simboluri interzise prin lege, inclusiv panglica „Sfântul Gheorghe”.

Participanții s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale, după care au pornit în marș spre Complexul Memorial „Eternitate”, unde au depus flori în memoria victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial și alături de veteranii supraviețuitori. Pe parcursul traseului au răsunat cântece sovietice și patriotice în limba rusă.

La Memorialul „Eternitate” au fost prezenți fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, liderul partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, precum și liderul PSRM, Igor Dodon. Mulți dintre participanți țineau în mâini porumbei albi, simbol al păcii.

„Ultimii 20 de ani de când particip la astfel de evenimente în centrul Chişinăului, 15 ani, tot timpul am fost cu panglică. Consider că este un simbol al sărbătorii. Curtea Costituţională permite şi astăzi atât eu, soţia suntem cu panglica respectivă”, a declarat Igor Dodon.

„Noi niciodată nu am propagat războiul. Noi propagăm pacea. Pentru noi, este un simbol istoric care nu are nimic în comun cu ceea ce are loc în zilele noastre”, a declarat Vlad Batrîncea.

May be an image of one or more people and flower

Ambasadorul neagreat al Federaţiei Ruse în R. Moldova a refuzat să discute cu presa:

– Dvs. știți că porumbeii simbolizează pacea. 

– Desigur, noi suntem pentru pace. 

– Ce face acum Rusia? 

– Ce înseamnă pentru dvs. pacea? 

– Ambele părţi au încheiat un armistiţiu pentru trei zile. Citiţi ziarele.

Potrivit poliţiei, persoanele care au purtat în timpul marşului panglica „Sf. Gheorghe” urmează să fie identificate şi ulterior documentate. Alte încălcări nu au fost înregistrate.

GRIGORE GUZUN, şeful adjunct INSP: Forţe poliţieneşti din acdrul poliţiei, cât şi din cadrul Inspectoratului de carabinieri sunt suficiente. Niciun incident, nicio încălcare nu am avut depistate şi înregistrate. Conform procedurii, dacă sunt încălcări ai legii, vor fi traşi la răspundere.

Deși Curtea Constituțională a permis utilizarea panglicii Sfântul Gheorghe în anumite contexte, instituţia nu a legalizat purtarea necondiționată.

May be an image of one or more people, the Brandenburg Gate, crowd and text

May be an image of one or more people and text

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button