Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicațiiRegiunea transnistreană

Ambasadorul neacreditat al Rusiei îi amenință din nou pe cetățenii Republicii Moldova. Problema trupelor rusești de ocupație din așa-zisa Transnistria, o uriașă rușine pe obrazul Europei

Ambasadorul neacreditat al Rusiei în Republica Moldova – l-am numit pe Oleg Ozerov – a comentat pentru TASS decretul recent semnat de Vladimir Putin „privind o procedură simplificată de acordare a cetățeniei locuitorilor din regiunea transnistreană”.

În declarațiile sale, Ozerov a afirmat deschis posibilitatea utilizării forțelor armate pentru a „proteja” cetățenii ruși din Republica Moldova, deși aceștia nu întâmpină nici cele mai mici probleme în stânga Prutului.

„Obținerea cetățeniei ruse este un act pur voluntar. Cu siguranță, o procedură simplificată pentru obținerea acesteia va ușura situația locuitorilor din regiune și va extinde oportunitățile de a-și proteja drepturile și interesele legale în conformitate cu Constituția Federației Ruse. În special, vă reamintim că la 13 mai a acestui an, Duma de Stat a adoptat o lege care prevede posibilitatea utilizării Forțelor Armate Ruse pentru a proteja cetățenii noștri de acțiunile ilegale ale statelor străine”, a specificat el.

De asemenea, Ozerov a citat amendamente la două legi federale ale Rusiei, „Privind cetățenia Federației Ruse” și „Privind apărarea”. Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Dumei de Stat, „legea a fost elaborată pentru a proteja drepturile cetățenilor ruși în cazul arestării, detenției, urmăririi penale sau de altă natură de către instanțele străine cu jurisdicție penală sau de către alte state străine fără participarea Rusiei”.

Reamintim că acestea nu sunt primele amenințări proferate de Oleg Ozerov, ambasadorul rus neacreditat în R.Moldova. În februarie anul în curs, diplomatul a acordat un interviu pentru propagandiștii de la Sputnik Moldova. În timpul interviului, reprezentantul rus a băut whisky cu gheață din „Occidentul decadent” și a pufăit dintr-un trabuc. De notat că Ozerov a comparat Republica Moldova cu Ucraina și a sugerat un scenariu militar, lansând amenințări.


Sursa: Sputnik Moldova

„Nu recomandăm ca Republica Moldova să urmeze calea Ucrainei”, l-a citat Ozerov pe Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, adăugând că acesta ar fi „un mod foarte blând și politicos de a exprima lucrurile”, reflectând atitudinea Moscovei.

Trebuie adăugat că, pe lângă cetățenii ruși, trupe rusești de ocupație sunt menținute pe teritoriul constituțional al Republica Moldova de 34 de ani, de la izbucnirea războiului de pe Nistru și de la sosirea parașutiștilor conduși de generalul Lebed. Rusia a declanșat războiul de pe Nistru pentru a ucide în fașă Reunirea legitimă a R.Moldova cu România.

În 1995, Armata a 14-a de Gardă a fost desființată, iar unitățile sale au fost transformate în OGRV, un grup limitat de trupe rusești. Oficial, OGRV face parte din Districtul Militar de Vest al Federației Ruse și este finanțată din bugetul rus. În baza acordurilor dintre Republica Moldova și Federația Rusă, OGRV ar face parte din operațiunea de „menținere a păcii” – adică, din operațiunea de menținere a separatismului rusesc.

Din 2015, grupul limitat de trupe rusești este format exclusiv din locuitori locali. Începând cu 2022, OGRV număra aproximativ 1.700 de militari.

Este în general acceptat faptul că Rusia ar putea folosi forțele armate ale așa-zisei Transnistria în cazul unui conflict armat. De-a lungul celor aproximativ 30 de ani de „independență”, regiunea și-a dezvoltat propriul sistem de forțe de securitate, dincolo de prezența FSB-ului transnistrean.

Potrivit lui Artem Filipenko, expert ucrainean al Institutului Național pentru Studii Strategice, armata regiunii transnistrene numără aproximativ 7.000-8.000 de oameni. Cu toate astea, statisticile amintite nu includ detașamentele cazacilor, așa-numita miliție sau forțele speciale. Aceste cifre sunt clasificate conform „legislației” locale.

De notat că ultimele adunări la scară largă de „resursă de mobilizare” au avut loc în 2017. Autoritățile locale au însumat aproape 80.000 de bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani. Cu toate acestea, de la începutul războiului din Ucraina, toate știrile despre acest eveniment au fost eliminate din sursele publice.

Între timp, liderul de facto al regiunii, Vadim Krasnoselski, repetă de mai multe ori pe lună că așa-zisa Transnistria vrea „pace” și se împotrivește războiului. Toate întâlnirile cu puținii ambasadori străini la Tiraspol încep cu aceste cuvinte.

Să nu uităm că, sub pretextul mincinos al „protejării compatrioților”, Rusia a desfășurat trupe în Crimeea în primăvara anului 2014. Sub același pretext, Federația Rusă a născocit așa-zisele „republici populare” Donețk și Luhansk (RDP) și Republicile Populare Luhansk (RPL) încă din primele zile ale proclamării acestor entități separatiste. Toate aceste acțiuni de „protejare a compatrioților” au pus în mișcare un lanț de evenimente care au dus la izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei în februarie 2022.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button