Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExterneInternePublicații

VIDEO | Republica Moldova și Slovacia extind cooperarea în domeniul apărării. Noi proiecte militare și de cercetare, discutate la Chișinău

Anatolie Nosatîi și omologul său slovac, Robert Kalinak, au convenit asupra aprofundării cooperării bilaterale în domeniul apărării, în cadrul unei vizite oficiale desfășurate la Chișinău. Discuțiile au vizat inclusiv dezvoltarea industriei de apărare, modernizarea sistemului de instruire militară și lansarea unor proiecte comune de cercetare științifică.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării al Republicii Moldova, întrevederea bilaterală s-a concentrat și pe situația de securitate din regiune, parcursul european al Republicii Moldova și eforturile autorităților de la Chișinău pentru consolidarea rezilienței naționale și implementarea reformelor democratice.

În cadrul discuțiilor, Anatolie Nosatîi a mulțumit Guvernului slovac pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în gestionarea crizei energetice și a problemelor de poluare a râului Nistru. Totodată, ministrul a apreciat susținerea oferită de Slovacia pentru participarea militarilor moldoveni în misiunea Uniunii Europene din Somalia, subliniind că această contribuție consolidează profilul internațional al Republicii Moldova în domeniul securității.

Oficialii au abordat și proiectele de modernizare a capacităților de apărare ale Republicii Moldova, realizate cu sprijinul Uniunii Europene și NATO. În acest context, Nosatîi a solicitat sprijinul Bratislavei pentru promovarea inițiativelor moldovenești în cadrul Instrumentului European pentru Pace și al Inițiativei de Consolidare a Capacităților de Apărare.

La finalul întrevederii, cei doi miniștri au convenit asupra extinderii colaborării prin noi inițiative în domeniul industriei de apărare, al educației militare și al cercetării.

Cooperarea dintre Republica Moldova și Slovacia în domeniul apărării datează din anul 2005. În timpul vizitei sale la Chișinău, ministrul slovac al apărării a avut întrevederi și cu premierul Alexandru Munteanu, precum și cu președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button