Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

The Wall Street Journal: Trump le-a transmis liderilor europeni că Putin NU e pregătit să pună capăt războiului. Ce a mai afirmat liderul de la Casa Albă

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, le-a transmis liderilor europeni că omologul său rus, Vladimir Putin, nu este pregătit să încheie războiul din Ucraina, deoarece „se consideră deja învingător”. Declarația ar fi fost făcută în urma unei convorbiri telefonice purtate pe 19 mai de Trump cu Putin, relatează The Wall Street Journal, citând surse.

Potrivit publicației americane, liderii europeni aveau deja convingerea că președintele rus nu urmărește o soluție pașnică, însă este pentru prima dată când primesc această confirmare direct de la Trump.

În timpul conversației purtate cu liderii europeni, Trump a declarat că următoarele discuții dintre Kiev și Moscova vor avea loc la Vatican, mai scrie publicația. Delegațiile sunt așteptate să se întâlnească la mijlocul lunii iunie.

Conform Axios și The New York Times, fostul președinte american le-ar fi comunicat partenerilor occidentali că Putin a acceptat ideea unor negocieri, însă Statele Unite nu vor participa — Trump susținând că Rusia și Ucraina trebuie să ajungă singure la un acord pentru a pune capăt războiului.

Totodată, surse citate de Bloomberg susțin că Trump ar fi dat de înțeles că este convins de victoria Rusiei, reluând în discuții mai multe din tezele promovate de Kremlin. Conform Financial Times, reacția liderilor europeni ar fi fost una de surpriză și îngrijorare față de tonul și conținutul discuției dintre Trump și Putin.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button