VIDEO | Anatol Șalaru, despre scandalul provocat de ambasadorul Germaniei: „Nu acceptăm ca diplomații să ne spună cine suntem. Astăzi cerem respect. Republica Moldova este consecința Pactului Molotov-Ribbentrop, iar asemenea declarații servesc propaganda Kremlinului”
Declarațiile ambasadorului Germaniei la Chișinău, potrivit cărora pe cele două maluri ale Prutului ar trăi două popoare diferite, au provocat un val de reacții atât în Republica Moldova, cât și în România. Fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru, califică afirmațiile drept iresponsabile și susține că un diplomat nu poate aborda un asemenea subiect fără să cunoască istoria și sensibilitățile regiunii. Într-un interviu acordat jurnalistului Mihail Sirkeli, Șalaru a afirmat că asemenea declarații sunt privite cu îngrijorare, având în vedere precedentele din relațiile germano-ruse, acuză o parte a diplomației germane că a promovat în trecut politici favorabile Moscovei și avertizează că Republica Moldova nu mai acceptă ca alte state să decidă asupra identității sale naționale sau asupra viitorului său politic.
Mihail Sirkeli, jurnalist: „Nu pot să nu încep cu declarația care a stârnit un adevărat scandal, cea a ambasadorului Germaniei în Republica Moldova, care a afirmat că pe cele două maluri ale Prutului trăiesc două popoare diferite. Sincer, aș vrea să clarificăm acest subiect. Ambasadorul a spus ulterior că a fost tradus greșit. Eu am ascultat din nou înregistrarea și mi s-a părut că traducerea a fost destul de corectă. Mai degrabă am avut impresia că încearcă să dea vina pe Vitalie Călugăreanu, care i-a adresat întrebarea, și pe traducător, susținând că nu i-au redat corect mesajul. Ați spus că este un subiect extrem de sensibil și delicat. În opinia dumneavoastră, ar fi trebuit ambasadorul să se pronunțe asupra unei asemenea teme? Sau, dacă tot a făcut-o, ar fi trebuit să o facă într-un alt mod?
Anatol Șalaru: „În primul rând, domnul ambasador nu este Goethe, ca să fie imperativ de a fi tradus corect și atent. Dacă știa că nu stăpânește suficient limba, trebuia să se bazeze pe traducătorii săi și să se asigure că mesajul este transmis corect, pentru că el nu vorbește în nume personal. Dacă aceasta este opinia lui, ea poate fi greșită, absurdă sau chiar stupidă. Este dreptul lui să aibă o opinie, însă asta nu înseamnă că ea are și valoare. Problema este alta. În Republica Moldova și în România asemenea declarații făcute de diplomați sau politicieni germani sunt urmărite cu foarte multă atenție. Republica Moldova există în actualele sale granițe ca urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop și a consecințelor aplicării acestuia. De aceea suntem foarte sensibili la asemenea afirmații, mai ales că Germania a demonstrat în repetate rânduri că, pe anumite subiecte, a preluat sau a susținut narative apropiate de propaganda Moscovei. Nu trebuie să uităm că Angela Merkel și Dmitri Medvedev au semnat un memorandum privind federalizarea Republicii Moldova, fără ca pe noi să ne întrebe cineva dacă suntem de acord.
Mihail Sirkeli, jurnalist: „Adică un fel de Plan Kozak, doar într-o altă formă”?
Anatol Șalaru: „Da. Un Plan Kozak… în variantă europeană. Angela Merkel a făcut de mai multe ori concesii Rusiei, în schimbul gazului ieftin, iar aceasta nu este prima declarație controversată venită din partea unui diplomat german. Trebuie să ne amintim că și fosta ambasadoare a Germaniei la Chișinău a exprimat opinii asemănătoare”.
Mihail Sirkeli, jurnalist: „Deci afirmația potrivit căreia de o parte și de alta a Prutului trăiesc două popoare diferite nu este deloc întâmplătoare”?
Anatol Șalaru: „Nu. Eu însumi am organizat proteste în fața Ambasadei Germaniei, cerând ca Republica Moldova să nu fie sacrificată în favoarea Rusiei. Germania și-a trădat de mai multe ori aliații atunci când a considerat că interesele sale economice sunt mai importante. Cu atât mai ușor ar putea sacrifica Republica Moldova, pentru că, din păcate, pentru ei nu reprezintă o miză majoră. Vedem și faptul că în Ministerul german de Externe activează numeroase persoane provenite din fosta RDG, oameni care au rămas atașați unor concepții de stânga și unor viziuni favorabile Rusiei. Dacă ambasadorul și-a exprimat propria opinie, este problema lui. Însă el nu a fost invitat în calitate de istoric sau blogger. A fost invitat ca ambasador al Germaniei. Înainte de a face asemenea afirmații trebuia să studieze foarte bine subiectul. Știu foarte bine că numeroase reziduuri sociale din UTA Găgăuzia, din regiunea transnistreană sau din Republica Moldova au găsit refugiu în Germania. Gușan trăiește în Germania. Fostul dumneavoastră bașcan locuiește tot acolo și deține cetățenie germană. Mai mulți fugari și persoane urmărite au obținut azil în Germania. Am impresia că există o înțelegere tacită cu Rusia. Moscova nu-și ține acasă propriii propagandiști și idioți utili. Îi lasă în Europa, unde pot influența opinia publică și pot crea probleme. Trebuie spus însă că ambasadorul Germaniei nu este singurul care promovează asemenea idei. Are parteneri de opinie în ambasadorii Federației Ruse din Republica Moldova și din România. Și aceștia au susținut de multe ori aceleași teze. Ambasadorii ruși veneau în Republica Moldova și deveneau imediat mari istorici, lingviști și specialiști în istoria Basarabiei. Dacă tot există asemenea personaje, pot foarte bine să-și creeze un club al diplomaților utili Kremlinului. Există numeroase cluburi ale foștilor diplomați occidentali care contribuie pozitiv la dezvoltarea statelor în care au activat. În schimb, acest ambasador a lucrat anterior la Moscova și, prin asemenea declarații, face mai degrabă un serviciu Federației Ruse și lui Vladimir Putin. Acest lucru este cu atât mai regretabil cu cât eu am o părere foarte bună despre actualul cancelar Friedrich Merz. Și nu doar eu. Mulți europeni consideră că Germania trebuie să fie alături de state precum Republica Moldova. Din păcate, vine câte un diplomat din ăsta și umbrește această imagine. Nu întâmplător ambasadorul Germaniei a fost invitat la Ministerul Afacerilor Externe al României pentru explicații. Declarațiile sale au afectat nu doar Republica Moldova, ci și România”.
Mihail Sirkeli, jurnalist: „Am observat că reacțiile din România au fost foarte puternice. De regulă asemenea subiecte provoacă emoție în Republica Moldova, însă de această dată au reacționat inclusiv fostul președinte, Traian Băsescu, numeroși istorici și analiști. Înțeleg că și pentru România este un subiect foarte sensibil”.
Anatol Șalaru: „Perioada în care orice lider european venea la Chișinău și era prezentat ca la circ și tratat ca un personaj intangibil, a trecut. Astăzi cerem respect. Nu mai acceptăm ca organizații precum OSCE să se transforme în avocații regimului separatist de la Tiraspol. Nu mai acceptăm ca cineva să justifice prezența armatei ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Vrem ca partenerii noștri să fie de partea dreptului internațional și de partea Republicii Moldova. Faptul că ambasadorul Germaniei a fost criticat atât de dur demonstrează că societatea noastră nu mai acceptă orice afirmație doar pentru că vine din partea unui diplomat occidental”.
Mihail Sirkeli, jurnalist: „Din câte îmi amintesc, același ambasador a criticat și autoritățile de la Chișinău pentru faptul că insistă ca găgăuzii să vorbească limba găgăuză. Spunea că le este mai ușor să vorbească rusa și că ar trebui lăsați să folosească această limbă. Cam aceasta părea să fie poziția sa”.
Anatol Șalaru: „Atunci când îți bei cafeaua dimineața la Bender împreună cu Vadim Krasnoselski și îți iei informațiile de la el, este ușor de înțeles de ce ajungi să promovezi asemenea puncte de vedere”