Zilele trecute, Igor Dodon a acuzat-o pe președinta Maia Sandu că ar împinge Republica Moldova într-un conflict militar prin participarea la reuniunea „Coaliției Voinței”, prin majorarea bugetului Ministerului Apărării, modernizarea Armatei Naționale și acceptarea sprijinului european destinat consolidării apărării antiaeriene. Este un narativ periculos, unul dintre cele mai nocive promovate de Federația Rusă în statele aflate în vecinătatea sa: dacă îți consolidezi capacitățile de apărare, provoci războiul.
Cea mai mare încălcare a neutralității vine chiar din Federația Rusă
În ceea ce privește retorica neutralității, Igor Dodon a mai invocat în trecut articolul 11 din Constituție, însă îl citează selectiv și îi atribuie un sens pe care acesta nu îl are. Articolul 11 prevede:
„(1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă.
(2) Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.”
Există însă o contradicție pe care socialistul o evită sistematic. În timp ce condamnă consolidarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova în numele alineatului (1), nu spune aproape niciodată că prevederea alineatului (2) este încălcată de peste trei decenii chiar de Federația Rusă: în regiunea transnistreană continuă să staționeze Grupul Operativ al Trupelor Ruse, fără acordul autorităților constituționale de la Chișinău și în pofida angajamentelor internaționale asumate de Moscova încă din 1999 privind retragerea trupelor și munițiilor.
Aceasta reprezintă cea mai gravă încălcare a neutralității și suveranității Republicii Moldova. Iar cei care invocă permanent neutralitatea pentru a critica investițiile în Armata Națională păstrează o tăcere surdă atunci când este vorba despre prezența militară rusă din stânga Nistrului. Aceasta este adevărata ipocrizie: fostul președinte Igor Dodon ne transmite, de fapt, că adevărata problemă nu ar fi trupele străine staționate ilegal pe teritoriul nostru, ci existența unei armate moldovenești capabile să-și îndeplinească misiunea constituțională de a contracara acest pericol.
Kremlinul dorește o Moldovă vulnerabilă
Discursul promovat de Igor Dodon reproduce aproape integral poziția oficială a Federației Ruse. Pentru Kremlin, neutralitatea Republicii Moldova este definită prin incapacitatea acesteia de a se apăra. Acesta este modelul pe care propaganda rusă încearcă să îl transforme într-o obligație politică a propriului vecin.
Realitatea ultimilor ani demonstrează contrariul. Rachete și drone provenite din războiul ruso-ucrainean au traversat sau au căzut pe teritoriul Republicii Moldova. Aceste incidente au arătat că neutralitatea declarată nu oprește obiectele zburătoare și nu protejează populația în lipsa unor capacități reale de apărare. Astfel, neutralitatea fără mijloace de apărare nu este o garanție de securitate, ci o ficțiune juridică.
Dovada contrariului
Istoria recentă a spațiului ex-sovietic infirmă direct teza lui Dodon: statele slabe din punct de vedere militar nu sunt cruțate de Rusia, ci, dimpotrivă, sunt cele mai expuse. Ucraina a experimentat această lecție între 2010 și 2014, sub președinția lui Viktor Ianukovici, când țara a adoptat prin lege statutul de stat nealiniat, tocmai pentru a „nu provoca” Moscova. Rezultatul acestei prudențe forțate a fost anexarea Crimeei și declanșarea războiului din Donbas, în 2014. Opt ani mai târziu, în 2022, aceeași Rusie a lansat o invazie la scară largă, în ciuda faptului că Ucraina nu era membră a niciunei alianțe militare. Slăbiciunea nu a cumpărat pace, ci a cumpărat timp pentru ca agresorul să-și întărească propriile capacități.
Georgia oferă un exemplu similar. În august 2008, țara nu dispunea de un sprijin militar occidental consistent, iar rezultatul a fost războiul în urma căruia Rusia a ocupat efectiv Abhazia și Osetia de Sud, teritorii pe care le controlează și astăzi. Nici Ucraina, nici Georgia nu au fost invadate pentru că erau prea înarmate. Au fost invadate pentru că Moscova a calculat că prețul agresiunii va fi mic.
Logica descurajării
Miza reală a înzestrării Armatei Naționale nu este pregătirea pentru un conflict, ci exact opusul: descurajarea unuia. Conceptul militar al descurajării (deterrence) se bazează pe un calcul simplu: un agresor atacă atunci când estimează că beneficiul depășește costul, iar dacă acest cost devine suficient de ridicat, atacul nu mai are sens din punct de vedere strategic. Un stat care dispune de apărare antiaeriană, de trupe pregătite și de echipament modern nu transmite intenția de a ataca, ci mesajul opus: că un eventual atac ar avea un preț pe care agresorul nu și-l poate permite.
Aceasta este diferența esențială pe care discursul lui Dodon o ignoră deliberat: o armată nu există pentru a începe războaie, ci pentru a le face improbabile. De altfel, experiența europeană infirmă complet teza promovată de fostul președinte. Elveția, stat neutru, a investit constant în apărarea națională, tocmai pentru că neutralitatea presupune capacitatea statului de a-și proteja suveranitatea și integritatea teritorială. Niciun stat serios nu confundă neutralitatea cu incapacitatea militară. Doar propaganda rusă încearcă să transforme cele două concepte în sinonime și să aibă îndrăzneala să ne convingă că trebuie să fim docili și cu capul plecat.
Concluzie
Autoritățile de la Chișinău au datoria de a continua modernizarea Armatei Naționale, indiferent de presiunea retorică exercitată de foștii demnitari pro-ruși. Fiecare sistem de apărare antiaeriană achiziționat, fiecare curs de pregătire militară introdus și fiecare investiție în echipament modern reprezintă mecanismul prin care un stat mic, așezat la granița unui conflict activ, își asigură securitatea.
Neutralitatea Republicii Moldova nu poate fi confundată cu resemnarea. A rămâne dezarmat în numele unui statut juridic pe care Rusia însăși îl încalcă zilnic nu este prudență, ci o capcană. Iar cei care insistă asupra acestei capcane, indiferent cât de sofisticat își ambalează discursul, nu apără interesul cetățenilor Republicii Moldova, ci interesele imperialiste ale Federației Ruse.
