Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Schimb de acuzații între Parlament și CALM. Grosu: Șeful organizației răspândește informații false despre amalgamarea voluntară

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) acuză Parlamentul că încearcă să acopere, printr-un amendament legislativ, presupuse ilegalități comise în procesul de reformă administrativ-teritorială și cere retragerea proiectului de pe ordinea de zi. În replică, președintele Parlamentului, Igor Grosu, respinge acuzațiile și susține că reprezentanții CALM dezinformează opinia publică în legătură cu procesul de amalgamare voluntară a primăriilor.

CALM susține că în Parlament a fost înregistrat „peste noapte” un proiect de lege care ar urma să fie adoptat în regim de urgență, „cu scopul de a acoperi ilegalitățile comise de Cancelaria de Stat în legătură cu termenul de 31 iulie și cu un concept de reformă administrativ-teritorială care nu a fost niciodată aprobat”.

Potrivit organizației, demersul legislativ „nu doar că nu repară abuzurile anterioare, ci le agravează, fiind promovat cu încălcarea procedurilor constituționale și contrar deciziilor Curții Constituționale”.

CALM mai afirmă că moratoriul ar urma să intre în vigoare abia la 31 august 2026, adică după termenul-limită de 31 iulie, prezentat anterior de autorități drept unul „bătut în cuie”. În opinia organizației, toate deciziile adoptate până la acea dată vor rămâne valabile, iar legea nu ar elimina presupusele ilegalități deja comise, ci doar ar bloca eventuale acțiuni ulterioare.

„Inițiatorii invocă acum standardele Comisiei de la Veneția privind stabilitatea și predictibilitatea normelor electorale — aceleași standarde pe care le-au ignorat luni de zile, presând primarii cu un termen fără bază legală și promovând un concept de reformă inexistent ca act normativ aprobat”, se arată în declarația CALM.

Organizația amintește că a avertizat încă din prima zi că „presiunile exercitate înainte de 31 iulie nu au avut nicio bază legală. Astăzi însă chiar autorii reformei confirmă acest lucru prin faptele lor: încearcă să acopere abuzurile printr-o lege fulger, cu intrare imediată în vigoare”.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a respins acuzațiile formulate de CALM și l-a acuzat pe directorul executiv al organizației, Viorel Furdui, că dezinformează opinia publică.

„Haideți, vă rog, să nu dezinformăm, pentru că facem un mare deserviciu țării. Deja peste 80 de primării au primit primul stimulent financiar. Dacă nu cunoașteți, sunați la Guvern, sunați-mă pe mine. Dacă nu vă răspunde Guvernul, vă răspund eu”, a declarat Igor Grosu.

Șeful Legislativului a făcut apel la evitarea răspândirii „informațiilor false”, subliniind că „este ușor să arunci o astfel de știre”, însă ulterior cineva trebuie să repare prejudiciul produs în spațiul public.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button