Raport Promo-LEX și FIDH la ONU: Drepturile omului în regiunea transnistreană s-au degradat dramatic — detenții ilegale, militarizarea copiilor, pașaportizare rusească și autorități nepregătite pentru consecințele ocupației

Asociația Promo-LEX și Federația Internațională pentru Drepturile Omului (FIDH) au transmis Consiliului ONU pentru Drepturile Omului un raport comun despre situația drepturilor omului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Documentul a fost depus pentru al patrulea ciclu al Evaluării Periodice Universale (UPR), iar Grupul de lucru UPR va examina situația țării la cea de-a 54-a sesiune, în lunile ianuarie și februarie 2027. Raportul acoperă evoluțiile de la evaluarea precedentă, din 28 ianuarie 2022, în șapte domenii: privarea ilegală de libertate și relele tratamente, militarizarea și supravegherea populației, pașaportizarea rusească, drepturile copiilor într-un sistem de educație militarizat, libertatea de exprimare și accesul la informație, drepturile de proprietate și condițiile socioeconomice, precum și pregătirea autorităților constituționale pentru consecințele ocupației.
Concluzia celor două organizații: situația s-a degradat vizibil de la precedenta evaluare. Federația Rusă a încetat în septembrie 2022 să mai fie parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar victimele din regiune au pierdut astfel principalul remediu internațional împotriva statului care exercită controlul efectiv. Curtea de la Strasbourg a stabilit încă din 2004, în cauza Ilașcu și alții, că regiunea se află sub autoritatea efectivă sau cel puțin sub influența decisivă a Federației Ruse, iar Republica Moldova păstrează obligația de a folosi toate mijloacele juridice și diplomatice pentru a proteja populația. Freedom House a evaluat în 2026 gradul de libertate din regiune la 16 puncte din 100, cu 8 puncte sub nivelul din 2017 și aproape de scorul Federației Ruse, de 12 puncte.
Privarea de libertate este folosită de regim ca instrument de presiune. La 1 ianuarie 2026, în închisorile din regiune se aflau 1.325 de persoane, o rată de 296 de deținuți la 100.000 de locuitori, mai mult decât dublul mediei statelor Consiliului Europei. Chiar și raportul pe 2025 al „ombudsmanului” de la Tiraspol recunoaște că drepturile deținuților nu pot fi asigurate. Pentru un deținut se cheltuiește echivalentul a 9,07 dolari pe zi, mai puțin de jumătate din suma alocată pe malul drept al Nistrului, iar la începutul lui 2026 doar 42 din cele 76 de posturi medicale din sistemul penitenciar ilegal erau ocupate.
Raportul documentează cazuri concrete. Evghenii Pancioha, răpit în 2018 de „ministerul securității de stat” (MGB) și „condamnat” la 13 ani pentru pretinsă „trădare”, trăiește cu HIV, hepatită virală, tulburări neurologice și o afecțiune vasculară periferică; a suferit un accident vascular cerebral în detenție, iar singurul tratament primit regulat îi era distribuit de personal fără pregătire medicală. Emilian Ceban avea 18 ani în 2022, când a refuzat să semneze un contract de zece ani cu structurile militare ale regimului și a fost acuzat de „trădare” pe baza unei conversații online provocate de un ofițer MGB care s-a dat drept jurnalist. În mai 2026, la câteva ore după declarațiile publice ale președintelui Parlamentului despre cazul său, tânărul a fost trimis pentru 15 zile la izolator, o măsură pe care Promo-LEX o califică drept represalii. Carcera folosită pentru asemenea pedepse măsoară circa un metru pe doi metri și jumătate, nu are fereastră, iar patul metalic este coborât doar 6 ore din 24; în restul timpului, deținutul stă pe o podea pe care gardienii toarnă intenționat apă. După expedierea raportului, administrația de la Tiraspol i-a eliberat pe Evghenii Pancioha și pe Emilian Ceban: primul a petrecut opt ani în detenție ilegală, al doilea patru. Tot pentru cuvinte rostite într-o discuție privată a stat 26 de luni în detenție și Mihai Ermurachi, în vârstă de 74 de ani, acuzat că l-a numit „marionetă” pe liderul regimului, Vadim Krasnoselski.
Supravegherea populației se extinde. Din februarie 2026, orice schimbare în starea civilă a bărbaților cu vârste între 16 și 65 de ani este raportată lunar către „comisariatele militare”, iar din mai obligația acoperă și femeile de până la 50 de ani aflate în evidența militară. Alerta „teroristă” de nivel galben, introdusă în aprilie 2022, este prelungită din trei în trei luni și întreține o narațiune permanentă de amenințare externă. La 15 mai 2026, Vladimir Putin a semnat un decret care simplifică acordarea cetățeniei ruse locuitorilor regiunii, după modelul aplicat în teritoriile ocupate din Ucraina și Georgia. Decretul îi vizează explicit și pe copiii orfani, adesea nedocumentați de autoritățile constituționale, ceea ce le adâncește expunerea la recrutarea militară.
Copiii sunt ținta unei îndoctrinări sistematice. Din cele 342 de instituții de învățământ aflate sub controlul Tiraspolului, doar opt predau în limba română. Grădinițele organizează serbări cu simboluri rusești și sovietice, uniforme de camuflaj, arme de jucărie și scene de război reconstituite; un festival din 8 mai 2026 a adunat 2.790 de preșcolari și elevi. Școala militară Suvorov din Tiraspol înrola în februarie 2026 un număr de 266 de copii, de la vârsta de 11 ani. În mai și iunie 2026, primii copii din regiune au fost trimiși în tabăra Artek din Crimeea ocupată, instituție sancționată de Uniunea Europeană pentru rolul ei în deportarea și reeducarea copiilor ucraineni. Tot în mai, regimul a reactivat public mișcarea pionierească sovietică.
Spațiul de exprimare se închide și el. Vadim Krasnoselski a inițiat în iunie 2026 interzicerea numelui „Transnistria” în orice limbă, cu amenzi și arest de până la 15 zile pentru cei care îl folosesc. MGB a publicat o listă de 19 platforme media, printre care redacții independente de pe malul drept, și a avertizat populația să nu le transmită informații, iar un proiect de „lege” introduce amenzi pentru insulte online și coboară răspunderea la vârsta de 14 ani. Presiunea vine pe fundalul unei crize economice adânci: bugetul regiunii are un deficit de 49,3% din cheltuieli, iar finanțarea imunizărilor și a asistenței oncologice a fost tăiată cu 75%. Numai în 2025, peste 20.000 de persoane au ieșit din câmpul muncii din regiune.
Pe baza a două cărți albe publicate în 2026, raportul constată că autoritățile constituționale nu sunt pregătite pentru consecințele ocupației: reintegrarea este declarată obiectiv strategic, dar lipsește o politică publică integrată pentru justiție și pentru protecția victimelor, iar Legea nr. 137/2016 nu acoperă nevoile persoanelor care ies din detenția ilegală. Promo-LEX și FIDH propun statelor membre ONU 14 recomandări pentru Republica Moldova. Autoritățile sunt chemate, printre altele, să folosească toate pârghiile juridice și diplomatice pentru eliberarea imediată a persoanelor deținute ilegal; să creeze un mecanism de recunoaștere și sprijin al victimelor abuzurilor; să includă o componentă verificabilă de drepturile omului în orice discuție despre livrările de energie către regiune; să documenteze sistematic militarizarea copiilor; să adopte o strategie de reintegrare educațională; să raporteze la jumătatea ciclului UPR despre măsurile luate.
Raportul integral, în limba engleză, poate fi consultat AICI.