O stafie umblă prin Moldova – stafia identității naționale. Toate forțele reacționare s-au unit într-o hăituială împotriva acestei stafii: defunctul Partid Comunist, Ambasada Rusiei și toată presa kremlinistă. Există oare vreo mișcare de tineret patriotică care să nu fi fost defăimată ca fiind fascistă de către urmașii torționarilor sovietici?
Să vedem declarația putrefactă a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, ca răspuns la manifestația democratică din 2 august 2026.
Comitetul Central ne informează, cu emfaza specifică unui organism care nu a mai avut o idee proprie din 1991 încoace, că perioada sovietică ar fi reprezentat „una dintre cele mai importante și mai prospere etape” din istoria acestui pământ. Ni se vorbește despre școli, universități, palate de cultură și teatre. Ni se vorbește despre o Moldovă „înfloritoare”. Nicio silabă însă despre foametea organizată din 1946-1947, provocată de rechizițiile forțate ale statului sovietic asupra unei populații secerate pentru a-i zdrobi rezistența.
Nicio silabă despre deportările din 1941 și 1949, când vagoane întregi de familii basarabene au fost trimise spre Siberia pentru „vina” de a fi avut pământ, carte sau conștiință națională. Niciun cuvânt despre preoții împușcați, despre elita interbelică lichidată, despre limba română interzisă în propria ei casă și rebotezată „moldovenească” printr-o teză ideologică publicată de A. Grinștein în Odesskie Izvestia. Comuniștii de la Chișinău nu uită să menționeze Teatrul de Operă și Balet; însă evită să sublinieze că edificiul respectiv a fost ridicat de un popor căruia i s-a interzis, sub aceeași orânduire imperialistă pe care o slăvesc, dreptul de a-și spune pe nume.
Iar argumentul lor potrivit căruia, dacă sunt relocate monumentele sovietice, ar trebui demolate și blocurile, școlile sau instituțiile construite în acea perioadă, este o falsă dilemă. După prăbușirea celui de-Al Treilea Reich, Germania nu a demolat autostrăzile, podurile sau clădirile ridicate în perioada nazistă, dar a înlăturat simbolurile și monumentele destinate glorificării Partidului Național-Socialist (NSDAP). Infrastructura servește societății, în timp ce monumentele servesc memoriei și propagandei unui regim. Blocurile, școlile și instituțiile Republicii Moldova au fost construite prin munca oamenilor acestui pământ și aparțin cetățenilor, nu ideologiei sovietice. În schimb, statuile lui Lenin, Kotovski și monumentele propagandistice dedicate Armatei Roșii au fost ridicate cu un singur scop, acela de a glorifica ocupația sovietică și de a legitima un regim totalitar.
Trebuie remarcat și tonul amenințător din finalul declarației lor. Promisiunea că, „în cazul unei amenințări reale”, vor chema „oamenii de bună-credință” să se ridice în apărarea monumentelor nu reprezintă o poziție civică, ci o amenințare politică, rostită de un partid care, la 7 aprilie 2009, a ridicat bâta împotriva studenților și a făcut măcel în Piața Marii Adunări Naționale.
Așadar, tovarăși din Comitetul Central, nu vă vom cere iertare pentru că vă amintim ce a fost cu adevărat regimul pe care îl slăviți și nici pentru că cerem ca simbolurile ocupației să părăsească piețele publice și să stea acolo unde le este locul, în muzeu.
ISTORIA NAȚIONALĂ A ȚĂRII VOASTRE S-A ÎNCHEIAT ÎN 1991, CÂND IMPERIUL SOVIETIC A CĂZUT CA URMARE A TREZIRII CONȘTIINȚEI NAȚIONALE A CETĂȚENILOR ÎNLĂNȚUIȚI DE DICTATURĂ!
