Ion Sturza, replică pentru mancurtul Bogdan Țîrdea după atacul la adresa articolului din The New York Times: „Vreau să cobor de pe munte, să-i dau un șut în fund și să mă urc înapoi”

Fostul premier Ion Sturza îi răspunde deputatului Bogdan Țîrdea, după ce acesta din urmă a ironizat articolul publicat de The New York Times despre ingerințele Rusiei în Republica Moldova. Țîrdea a sugerat că materialul ar fi fost finanțat de PAS pentru a distrage atenția de la problemele interne ale țării și a încheiat mesajul cu o formulare vulgară. Sturza susține că pro-rusul manifestă dispreț față de cetățenii Republicii Moldova care refuză să accepte influența Moscovei.
Reacțiile au pornit de la mesajul publicat de Bogdan Țîrdea pe Telegram, în care deputatul a pus sub semnul întrebării atât concluziile articolului din presa americană, cât și independența apariției acestuia.

„Se pare că lucrurile stau foarte prost la PAS dacă au decis să finanțeze așa aberație la New York Times. Mesajul este clar: care verișoare, care droguri, contrabandă cu droguri, sărăcie, Moldatsa? Nu vedeți că Rusia vrea să cotropească Moldova? Închideți-vă gurile, cățelelor, și răbdați!”, a scris Țîrdea pe Telegram.
Replica lui Ion Sturza nu s-a lăsat așteptată și a venit direct proporțională cu limbajul bădărănesc folosit de Țîrdea.
„Unde-i Țîrdea? Vreau să cobor de pe munte, să-i dau un șut în fund și să mă urc înapoi. Deputatul mancurt, fost stipendiat de Soros, acum mare admirator al lui Putin, este foarte revoltat de articolul din The New York Times dedicat ingerințelor rusești în Republica Moldova. Lăsăm la o parte faptul că el consideră că articolul ar fi comandat și plătit de la Chișinău. El are un “mesaj”pentru noi, moldovenii: „Заткнитесь, бляди, и терпите!” (închideți-vă gurile, cățelelor, și răbdați) Asta cum, Țîrdea mancurtul?! Eu, acasă la mine, trebuie să ce? Să tac și să rabd pe unul ca alde tine ? Caz clinic la el și alde el. Ne urăsc pentru simplul fapt că existăm pe acest pământ. Și că nu vrem să tăcem”, a scris Sturza în mesajul său.